Acasă » Interes general » Havrileț (ANRE): Prețurile energiei electrice și gazelor naturale reflectă cotațiile bursiere

Havrileț (ANRE): Prețurile energiei electrice și gazelor naturale reflectă cotațiile bursiere

4 octombrie 2017
Interes general
energynomics

Prețurile finale la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici, pe care le stabilește Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), reflectă cotațiile bursiere, a declarat Niculae Havrileț, președintele ANRE. El a fost întrebat cum răspunde acuzațiilor aduse de președintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia nu sunt justificate scumpirile la energie și gaze din ultima perioadă.

„Înțeleg că suntem vinovații de serviciu, dar este pentru prima dată când se discută de prețurile de pe bursă. Reglementatorul este obligat să recunoască toate costurile prudente ale operatorilor. Este dreptul Parlamentului să analizeze activitatea ANRE, dar trebuie să fim atenți să nu afectăm imparțialitatea”, a arătat Havrileț, citat de Agerpres.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că majorările succesive ale prețurilor la energie și gaze nu sunt justificate, iar vinovații vor fi identificați de comisia parlamentară de anchetă pentru activitatea ANRE.

Aceasta după ce, vineri, declarase că „nu e în regulă ca în fiecare an prețul la energie și gaze să crească pur și simplu din pixul celor de la ANRE, iar aceste majorări afectează și populația și agenții economici”.

Pe de altă parte, comisarul european pentru Energie, Miguel Canete, aflat vineri la București, a atras atenția că reglementatorul trebuie să fie independent, conform legislației europene.

„Independența autorităților naționale de reglementare, nu doar în România, ci în orice țară, este un element esențial al legislației energetice europene. Comisia monitorizează independența reală a autorităților de reglementare din toate țările membre și vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că statele membre își îndeplinesc obligațiile în acest sens. Monitorizăm multe state membre pentru a vedea dacă reglementatorul lor național este complet independent”, a spus oficialul european.

Potrivit acestuia, independența reglementatorilor este esențială pentru funcționarea piețelor.

„Nu vrem ca reglementatorii să se subordoneze vreunei entități, ci să fie independente, autonome, iar astfel piețele vor funcționa cum trebuie, fără interferențe”, a continuat Canete.

La începutul lunii septembrie, Toma Petcu, ministrul Energiei a declarat că, în funcție de ancheta comisiei parlamentare, o parte a activității ANRE ar putea fi preluată de Guvern.

„Poate unele părți, poate partea de licitație, poate partea de control. Va fi o analiză, va fi o reorganizare a ANRE. ANRE are rol de reglementare, control și supraveghere, am putea noi să preluăm unele din acest activități. Nu este o decizie foarte clară și, repet, dincolo de decizia conducerii, poate e vorba de organizare”.

Petcu a precizat că reorganizarea reglementatorului se poate face prin modificarea legii de înființare a ANRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *