Executivul a aprobat OUG care permite adoptarea la distanţă a hotărârilor Adunărilor Generale ale Acţionarilor

0

Executivul a aprobat proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăţilor în vederea desfăşurării reuniunilor organelor statutare.

“Actul normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei, are ca obiectiv facilitarea desfăşurării procedurilor statutare în cadrul societăţilor. În acest sens, este esenţial ca operatorii economici să dispună de instrumente decizionale flexibile, adaptate noilor condiţii determinate de Pandemia de COVID-19, care să le permită adoptarea unor decizii rapide”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului de Justiţie, conform Agerpres.

Concret, soluţiile reglementate permit adoptarea, prin folosirea tehnicilor moderne de comunicare sau corespondenţă, hotărârilor adunărilor generale ale asociaţilor/acţionarilor la distanţă, chiar dacă în actul constitutiv nu se prevede explicit această posibilitate.

Totodată, proiectul oferă garanţia că toţii acţionarii/asociaţii beneficiază de tratament egal şi creează premisele exprimării drepturilor acţionarilor minoritari, nefiind afectate garanţiile de transparenţă a adunării generale a acţionarilor şi nici elaborarea documentaţiei de către organele de administrare şi de conducere în pregătirea acesteia.

Share.

Lasă un comentariu