Acasă » Petrol și Gaze » Transport » ENI merge în instanță cu Gazprom din pricina anulării South Stream

ENI merge în instanță cu Gazprom din pricina anulării South Stream

1 februarie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Compania italiană Saipem, deținută de grupul energetic ENI, acționează în instanță o societate controlată de Gazprom din cauza pierderilor înregistrate din anularea acordurilor pentru construirea gazoductului South Stream, informează RIA Novosti, scrie Agerpres.

Cele două companii nu au putut ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă. Saipem era principalul contractor pentru acest gazoduct şi avea semnate două acorduri în valoare de 2,4 miliarde de euro.

Potrivit RIA Novosti, Saipem a demarat o procedură de arbitraj la Curtea Internaţională de Comerţ de la Paris împotriva South Stream Transport BV încă din luna noiembrie a anului trecut, susţinând că anularea proiectului South Stream i-a provocat pierderi estimate la 759 de milioane de euro.

Conducta South Stream, ale cărei lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege Rusia de Bulgaria via Marea Neagră, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Gazoductul era prevăzut să aibă o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pe an, iar costurile proiectului erau estimate la 40 de miliarde de dolari. Însă la finele lui 2014 preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că gazoductul South Stream nu va mai fi construit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *