Acasă » Interes general » Crearea unui fond suveran de investiții ar fi benefică pentru România – Konieczny

Crearea unui fond suveran de investiții ar fi benefică pentru România – Konieczny

1 martie 2017
Interes general
energynomics

Crearea unui Fond Suveran de Investiţii ar putea genera multă valoare pentru România, miniştrii nu vor mai petrece mult timp să se ocupe de companiile controlate de stat, iar transparenţa acestora va creşte, a declarat Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

“Fondul suveran credem că este un plan interesant, ambiţios, şi chiar credem că dacă ar fi executat corect ar putea genera foarte multă valoare pentru România şi economia românească, dar şi pentru companiile controlate de stat şi Fondul Proprietatea, ca acţionar. Sunt două aspecte cheie. Primul este că aceasta ar trebui să ducă la o despărţire între funcţia de proprietar şi cea de realizare de politici. Această schimbare ar elibera foarte mult din timpul miniştrilor de linie care în prezent vor-nu vor, trebuie să petreacă foarte mult timp ocupându-se de companiile controlate de stat. În al doilea rând acest lucru ar trebui să conducă la o mai mare transparenţă cu privire la ce anume se întâmplă cu activele statului pentru că ne-am aştepta ca acest Fond să aibă aproximativ aceleaşi cerinţe de raportare ca şi Fondul Proprietatea sau orice alt fond închis de investiţii din România, deci să respecte reglementările ASF, ceea ce ar duce la foarte multă responsabilitate”, a spus Konieczny, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, în prezent, Guvernul sau coaliţia majoritară deja controlează aceste companii, dar acum pot face multe lucruri fără să aibă obligaţia de a le face publice.

“Peste toate acestea, o structură corporativă corespunzătoare a Fondului ar fi un avantaj suplimentar pentru noi toţi. Deci un Consiliu de Administraţie independent, un management profesionist, aceste lucruri ar trebui să ajute pe de o parte la monitorizarea companiilor şi pe de altă parte la realizarea numirilor la nivelul companiilor a unor consilii independente şi a unor manageri profesionişti. Ce-am oferit Guvernului (la întâlnirea de marţi n.r.), a fost să le împărtăşim expertiza şi experienţa noastră din Fondul Proprietatea şi pe baza altor fonduri pe care le administrăm în alte ţări, să-i ajutăm ca această iniţiativă să fie una de succes”, a mai arătat oficialul Fondului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *