CNSP a revizuit la 4% estimările privind creşterea economică pentru 2019

0

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit, în jos, estimările privind creşterea economică a României pentru anul 2019, în vecinătatea inferioară a nivelului de 4,0%, faţă de 5,5% cât estimase în Prognoza de primăvară, luând în calcul datele statistice sectoriale ale conturilor naţionale disponibile pentru primul semestru al anului în curs.

De asemenea, CNSP a scăzut şi prognoza pentru anul 2020, la 4,1%, comparativ cu 5,7%, cât era trecut în varianta de primăvară. “Pe termen mediu, creşterea economică se va menţine ridicată comparativ cu media UE (1,4%), asigurându-se continuarea procesului de convergenţă reală către media europeană. Pentru perioada 2021-2023 ritmul mediu anual al produsului intern brut (PIB) este de circa 4,2% în termeni reali”, se arată într-un comunicat al instituţiei citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, potenţialul economiei româneşti rămâne uşor superior nivelului prognozat al PIB-ului efectiv, situaţie generată de evoluţiile din perioada precedentă.

Share.

Lasă un comentariu