Cîţu: Estimarea oficială privind evoluția economiei rămâne de minus 1,9% în acest an

0

Estimarea oficială privind evoluţia economiei în 2020 rămâne de minus 1,9% până apar datele Comisiei Naţionale de Prognoză, a declarat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, menţionând că până acum au fost eliminate scenariile negative, precum o scădere economică de 8%.

“Nu mai merge nimeni pe minus 8% după ce ce am avut primul trimestru creştere economică de 2,7%. Este imposibil să mai ajungem la -8%. Nu mai este nicio estimare care merge pe -8%. Comisia Europeană, iarăşi un lucru important, a păstrat pentru România acea estimare pesimistă din punctul meu de vedere, dar modele macroeconomice lucrează cu inputuri diferite, dar în acelaşi timp, a înrăutăţit estimările pentru aproape toate ţările din UE. Vecinii noştri unguri au o scădere de minus 7% de exemplu. Nu mai vorbim de ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Estimarea noastră oficială rămâne de minus 1,9% până apare Comisia Naţională de Prognoză. Tot ceea ce am făcut a fost să eliminăm acele scenarii negative”, a afirmat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Ministrul Finanţelor a subliniat că, în primele şase luni, investiţiile au fost de 16,1 miliarde de lei. “Pentru primele şase luni – şi secretul se vede acum în cifre: în primele şase luni am cheltuit, am investit, am făcut plăţi care s-au dus în investiţii de 16,1 miliarde de lei. Este cea mai mare sumă investită în economie, în ultimii zece ani de zile”.

Share.

Lasă un comentariu