Acasă » Electricitate » CEZ își va păstra activele din Bulgaria dacă procesul de vânzare va fi blocat din nou

CEZ își va păstra activele din Bulgaria dacă procesul de vânzare va fi blocat din nou

9 octombrie 2019
Electricitate
energynomics

Grupul energetic ceh CEZ a decis să nu continue procesul de cesionare a activelor sale din Bulgaria, dacă organismele de reglementare bulgare vor bloca vânzarea acestora pentru a doua oară, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

„Dacă autoritățile bulgare blochează în mod nejustificat și a doua încercare de a vinde activele noastre, atunci în mod logic nu vom continua vânzarea și nu vom cheltui suplimentar pentru acest proces”, a declarat un purtător de cuvânt al CEZ, membru al consiliului de administrație al companiei, conform SeeNews.com.

„În acest caz, vom păstra activele și le vom continua să le exploatăm cu atenție, așa cum am făcut până acum. Problema vânzării activelor noastre din Bulgaria nu va fi cu siguranță abordată în viitorul apropiat”, a mai spus membrul consiliului CEZ.

La începutul acestei luni, Comisia bulgară pentru protecția concurenței a deschis proceduri cu privire la acordul CEZ de 335 milioane de euro (367 milioane dolari) pentru a vinde activele sale bulgare către grupul financiar și de asigurare Eurohold Bulgaria. Contractul a fost semnat după ce acordul inițial al CEZ cu compania electrică Inercom cu sediul din Sofia nu a reușit să obțină aprobarea autorității anti-trust.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *