Acasă » Electricitate » Calotă (ANRE): Prețul de producție al energiei termice nu va crește în această iarnă

Calotă (ANRE): Prețul de producție al energiei termice nu va crește în această iarnă

28 septembrie 2015
Electricitate
energynomics

Prețul de producție al energiei termice nu va crește în această iarnă, a anunțat Emil Calotă, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres.

„Avem premise pentru ca în iarna 2015/2016 toți producătorii, cei 38 calificați în schema de bonus, să nu înregistreze creșteri de preț de producție la energia termică. O veste bună și pentru dânșii cât și pentru primari și pentru cetățenii beneficiari ai serviciului public. Rămâne să vedem mai departe cum evoluează tariful de transport și distribuție și prețul final. Dar asta este altă discuție”, a spus Calotă.

El a precizat că nici în Capitală nu va crește prețul. „La București prețul de producție nu va crește în această iarnă. Un milion și ceva de bucureșteni nu vor avea prețul de producție mărit la energia termică în această iarnă”, a explicat oficialul ANRE.

De asemenea, acesta a afirmat că sunt unități administrativ-teritoriale unde sistemul de alimentare centralizată nu mai are viabilitate.

„Pregătim pentru informarea Parlamentului un raport în care după aproximativ 5 ani de acordare a bonusului de cogenerare arătăm dacă menirea lui, aceea de a se viabiliza unitățile respective din punct de vedere funcțional, managerial, se realizează sau nu. Trebuie să dau exemplul unităților administrativ-teritoriale unde sistemul de alimentare centralizată nu mai are niciun fel de viabilitate: Brăila, Târgoviște, Pitești, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Deva, toate localitățile de pe Valea Jiului, Râmnicu Vâlcea și Constanța”, a mai spus Calotă.

Potrivit Electrocentrale București, tarifele actuale ale energiei termice sunt: pentru populație — 186,017 lei / Gcal (fără TVA); pentru non-casnici — 216,69 lei / Gcal (fără TVA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *