Badea (Hidroelectrica): “Băieţii deştepţi” din energie nu au dispărut

0

Băieţii deştepţi” din energie, care în trecut făceau profituri uriaşe cu energia ieftină de la Hidroelectrica, nu au dispărut, ci pândesc la cotitură şi încearcă să obţină din nou privilegiile pe care le-au pierdut, a declarat Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica.

El a precizat că Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, duce lupte grele pe toate fronturile cu grupurile de interese care încearcă în permanenţă să căpuşeze din nou compania de stat. Contractele cu “băieţii deştepţi” au fost reziliate în 2012, după ce producătorul de energie a intrat în insolvenţă, conform Agerpres.

”Încă pândesc la cotitură şi, după cum observaţi, încă se duc lupte grele pe toate fronturile cu “băieţii deştepţi”. Să nu credeţi că au dispărut, ei există şi vor încerca în permanenţă să revină la privilegiile pe care le-au avut în trecut. Mă bucur că luni (12 noiembrie – n.r.) statul român a înregistrat o victorie extraordinară de importantă în lupta cu “băieţii deştepţi” (traderul Alpiq a pierdut procesul cu statul român la ICSID pentru rezilierea contractului cu Hidroelectrica, în 2012 – n.r.) şi este un semnal pozitiv. Este datoria fiecăruia dintre noi să facem ca lucrurile din trecut să nu se mai întâmple”, a spus Badea.

Potrivit lui Badea, scumpirea energiei din ultima vreme s-a manifestat în toată Europa, ca urmare a costurilor mari de mediu, însă diferenţa în factură, pentru un consumator obişnuit, este echivalentul unui pachet de ţigări pe lună. Totuşi, în opinia sa, dacă dorim energie nepoluantă, trebuie să facem şi sacrificii în acest sens.

Totodată, şeful Hidroelectrica a anunţat un program de investiţii ambiţios, de peste un miliard de euro în următorii cinci ani, care include achiziţia unor producători de energie eoliană şi fotovoltaică.

Badea a vorbit, în interviu şi despre noile planuri pe care le are cu privire la proiectele istorice din portofoliul companiei, care au fost până acum bariera principală în calea listării la bursă.

Share.

Lasă un comentariu