Acasă » Petrol și Gaze » ANRE: Doar 22% din clienții casnici au optat pentru furnizarea gazelor în regim concurenţial până la 30 septembrie

ANRE: Doar 22% din clienții casnici au optat pentru furnizarea gazelor în regim concurenţial până la 30 septembrie

21 octombrie 2020
Consumatori
energynomics

Bogdan Tudorache

Până la data liberalizării, respectiv la data de 30 iunie 2020, din numărul total de 3.844.474 clienți casnici, 12% aveau încheiate contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial, conform ANRE. Ulterior, până la 30 septembrie, alte 10,5 procente li s-au alăturat, astfel încât proporția clienților cu contracte noi a ajuns la 22%, a anunțat instituția.

”Din numărul de 3.378.722 clienți casnici care nu își exercitaseră dreptul de eligibilitate la data de 30 iunie 2020 (NR), 10,55% au încheiat contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial…Astfel, la data de 30 septembrie 2020, aproximativ 22% aveau încheiate contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial”.

ANRE precizează că începând cu data de 1 iulie 2020 şi până la data încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2021, furnizarea gazelor naturale pentru clienţii casnici pasivi se face în condiţiile contractuale anterioare, respectiv în baza contractului reglementat pe care clientul îl avea încheiat cu furnizorul actual, dar la preţul concurenţial comunicat clientului de către furnizorul actual în perioada anterioară liberalizării.

Totodată, pentru armonizarea la nivel european, până în 2026, a regulilor din piața de energie în vederea schimbării tehnice a furnizorului în 24 de ore, ANRE implementează un proiect finanţat din fonduri nerambursabile care va determina optimizarea proceselor operaţionale din piaţa de energie (gaze naturale şi energie electrică) generate de solicitările de schimbare a furnizorului, prin gestionarea fluxului de informații în mod complet automatizat. Proiectul „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale” are ca perioadă de implementare 24 de luni, respectiv 01 iulie 2020 – 30 iunie 2022, cu o valoare totală de aproape 20 de milioane de lei.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *