Acasă » Electricitate » Virgil Popescu: Răscumpărarea acțiunilor FP la CE Oltenia și Hidroelectrica ar costa peste 1 mld. euro

Virgil Popescu: Răscumpărarea acțiunilor FP la CE Oltenia și Hidroelectrica ar costa peste 1 mld. euro

2 octombrie 2019
Cogenerare
energynomics

Posibila fuziune dintre Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia (CEO), anunţată luni de autorităţi, a fost blamată de Virgil Popescu, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, care spune că răscumpărarea acțiunilor Fondului Proprietatea ar costa peste 1 miliard de euro.

Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că statul trebuie să asigure mixul energetic, iar o variantă luată în calcul este fuziunea dintre Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia, după răscumpărarea pachetelor deținute de Fondul Proprietatea în cele două companii.

“Această fuziune nu are nici o logică economică, nu mai vorbim de semnalul pe care îl dai investitorilor din piaţă… Nu poţi asocia o companie profitabilă cu o companie plină de pierderi pentru că rişti, conform tuturor legilor economice, să o strici şi pe cea care este profitabilă”, spune Virgil Popescu, citat de financialintelligence.ro.

”Dacă statul român ar avea bani să răscumpere părţile Fondului Proprietatea atât la CEO, cât şi la Hidroelectrica, stau şi mă întreb de ce nu îi folosește ca să aducă Complexul Energetic Oltenia la standardele de mediu în aşa fel încât compania să nu mai aibă nevoie de o cantitate mare de certificate de CO2. Vorbim de o sumă de peste 1 miliard de euro pentru răscumpărarea acţiunilor de la FP, mai bine statul român ar investi aceşti bani, ca acţionar, în CEO, decât să îi dea FP şi apoi să caute alţi bani pentru modernizarea CEO ca să o aducă la condiţiile de mediu care trebuie şi să o facă profitabilă”.

2 comentarii la „Virgil Popescu: Răscumpărarea acțiunilor FP la CE Oltenia și Hidroelectrica ar costa peste 1 mld. euro”

  1. Dl V.Popescu ori are interese obscure ori nu stie ca FP detine 20% din cele doua companii.
    Printr-o fuziune FP ar detine 20 % din noua companie.
    Ce este mai important profitul unora sau siguranta nationala?

    1. Cred ca raspunsul este -siguranta banilor, asigurarea unor venituri majorate pentru cel putin urmatoarele doua generatii ale familiei, posturi in conducerea unor ministere care sa asigure aceste avantaje si pensii speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *