Acasă » Electricitate » Victor Ionescu (OPCOM): Licitațiile de pe PCSU ar putea fi suspendate din nou

Victor Ionescu (OPCOM): Licitațiile de pe PCSU ar putea fi suspendate din nou

8 septembrie 2017
Electricitate
energynomics

Licitația pe Piața pentru Serviciul Universal (PCSU) de pe bursa de energie OPCOM, unde se fac tranzacții cu electricitate pentru consumatorii casnici, ar putea fi din nou suspendată, întrucât ofertele nu acoperă cererea la vârf de consum, a declarat, joi, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă există riscul ca licitația pentru trimestrul IV vizând energia destinată consumatorilor casnici să fie suspendată din nou, în condițiile în care oferta nu acoperă cererea, la fel cum s-a întâmplat în trimestrul al treilea, conform Agerpres.

„Regulamentul este foarte clar: sigur că există riscul ca această licitație să nu se deruleze, în condițiile în care ofertele nu acoperă cererea și sunt prevăzute în regulament limitele care ar putea conduce la această situație”, a răspuns Ionescu.

Potrivit acestuia, oferta nu acoperă cererea pe un anumit profil, respectiv în vârful de consum.

„Situația pe care o amintiți se referă doar la un anumit profil. Pentru un anumit profil, pe vârf, există situația că oferta nu acoperă cererea. Evident că există și acest risc (de suspendare a licitației — n. r.), cum s-a întâmplat pentru trimestrul III. Pentru celelalte profile, ofertele indicative acoperă cererea în acest moment”, a precizat directorul general al bursei de energie.

Ionescu a adăugat că OPCOM poartă o corespondență cu ANRE în acest sens: „Am comunicat la ANRE constatările noastre și așteptăm un răspuns”.

Piața Centralizată pentru Serviciul Universal este platforma de unde furnizorii de ultimă instanță, adică cei tradiționali, cumpără energia pentru consumatorii casnici, prin licitații trimestriale, cu prețuri minime și maxime stabilite de ANRE. Dacă nu pot achiziționa energia de aici, ei vor trebui să o cumpere de pe alte piețe, la prețuri care nu mai sunt stabilite de reglementator.

În iunie, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis suspendarea, în trimestrul trei, a licitațiilor pentru energia destinată consumatorilor casnici, întrucât există creșteri anormal de mari pe piețele de energie, a declarat, la acea dată, pentru Agerpres, Emil Calotă, vicepreședintele instituției.

„Am luat decizia excepțională de a suspenda, timp de un trimestru, licitația pentru energia destinată consumatorului casnic, acea piață pentru serviciul universal, pentru că, pe de o parte nu aveam condițiile tehnice necesare pentru ca licitația să aibă loc și, pe de altă parte, pentru că simțeam evoluții ale prețurilor în piețele de energie și în special în piața zilei următoare (PZU) creșteri anormal de mari”, a explicat Calotă.

Oficialul ANRE a arătat că această decizie a fost luată pentru a preveni o creștere puternică a facturii consumatorilor.

„Atunci, ca să prevenim un impact puternic în factura consumatorului beneficiar al serviciului universal, am luat această măsură excepțională de a suspenda pentru un trimestru licitația și pentru a pregăti mai bine făcând modificări, adaptări și elemente de securizare din punct de vedere al evoluției prețului pentru consumatorii beneficiari de serviciul universal. Oricum, ceea ce cred că trebuie subliniat este că, la situații excepționale trebuie să luăm decizii excepționale”, a continuat vicepreședintele autorității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *