Acasă » Interes general » TeraPlast propune acționarilor dividende de maximum 48 mil. lei

TeraPlast propune acționarilor dividende de maximum 48 mil. lei

1 septembrie 2020
Interes general
energynomics

Consiliul de Administrație al TeraPlast SA intenționează să supună aprobării acționarilor propunerea de distribuire de dividende trimestriale pe baza situațiilor financiare interimare, aferente perioadei ianuarie-septembrie 2020. Propunerea preliminară avută în vedere de Consiliul de Administrație este distribuirea de dividende cu valoarea totală cuprinsă între 44 și 48 milioane de lei. Propunerea finală, însă, va fi înscrisă în documentele Adunării Generale Ordinare a acționarilor TeraPlast, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, și va conține și suma totală propusă spre distribuire.

În cadrul Adunării Generale a Acționarilor din aprilie 2020 a fost aprobată majorarea capitalului social al TeraPlast și acordarea de acțiuni gratuite. Astfel, la data plății, 19 august 2020, acționarii companiei au primit o acțiune gratuită la fiecare 3,3 acțiuni deținute.

Grupul TeraPlast a înregistrat în primul semestru din 2020 o cifră de afaceri de 486,6 milioane de lei, în creștere cu 17% față de primul semestru din 2019 și peste estimări. EBITDA Grupului a crescut cu 49% în primele șase luni din 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019, la 52,7 milioane lei.

Suma va fi compusă din rezervele distribuibile constituite în anii precedenți și din profitul net aferent primelor nouă luni din 2020. Propunerea va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, care va avea loc în 27 noiembrie 2020.

„TeraPlast a avut avut rezultate bune în prima jumătate a anului, în pofida perioadei dificile prin care trece mediul de business. În aprilie, în cadrul AGA a fost aprobată recompensarea acționarilor cu acțiuni gratuite, pentru conservarea lichidității grupului în contextul incertudinii evoluției situației economice. Este momentul să le dăm ce se cuvine acționarilor, să răsplătim încrederea și susținerea pe care ni le-au arătat. Ne respectăm angajamentul de a le aduce plus-valoare, iar asta se va concretiza prin distribuirea de dividende pe care o vom supune aprobării AGOA din 27 noiembrie 2020”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *