Acasă » Petrol și Gaze » Stoica, BRM – Renunțarea la OUG 114 înseamnă revenirea la normalitate, însă efectele se vor produce greu

Stoica, BRM – Renunțarea la OUG 114 înseamnă revenirea la normalitate, însă efectele se vor produce greu

30 august 2019
Consumatori
Bogdan Tudorache

Piața gazelor naturale a debutat greoi în România, fiind puternic influențată de către factorul politic. Piața a început să funcționeze în urmă cu câțiva ani, în momentul în care și legea, și reglementările secundare au funcționat în parametri normali, spune Septimiu Stoica, Președintele Adunării Generale a Acționarilor a Bursei Române de Mărfuri – BRM, în cadrul evenimentului Energy Breakfast Club – Oil &Gas – E&P, Transport și Procesare – organizat de energynomics.ro.

”Parcursul nostru a fost accelerat în volume de tranzacționare și am reușit ca în trei-patru ani să creăm poate cea mai reprezentativă piață a gazelor în această zonă a Europei. După care a urmat o perioadă de luptă îndârjită cu sistemul. Timp de câțiva ani a trebuit să ne luptăm în Parlament și a am mers până la Uniunea Europeană pentru a rezista manevrelor nici măcar discrete, manevrelor agresive, brutale, de a fi eliminați din piață”, spune Stoica.

La finalul anului trecut și începutul lui 2019, prin apariția OUG 114, activitatea BRM a fost dată peste cap.

”Între 2013 și 2015 am tranzacționat 6,65 TWh. În 2016 – 15,5 TWh, în 2017 și 2018 câte 70 TWh – aproape 70% din volumele de pe piețele de gaze din România. Ce s-a întâmplat din ianuarie până în mai? [Suntem] mult sub 1 TWh/ lună. Abia în lunile iunie, iulie și august am depășit câțiva TWh: 3 TWh în iunie, 1 TWh în iulie și 4 TWh în august. Operatorii din piață încearcă să recupereze… Acum, cu schimbările care se prefigurează, respectiv renunțarea la prețurile reglementate, reintroduse în mod absolut șocant pe piața românească, sperăm ca lucrurile să se schimbe”, a spus Stoica.

Din păcate, ”în lumea economică, revenirile la normalitate nu se fac așa ușor ca ieșirile din normalitate”, explică Stoica, iar ”costurile sunt mult mai mari, recuperarea este lentă și nu revii exact în același punct”.

”Vestea bună este că se întrevede reluarea ciclului de creștere”, a adăugat el.

Efectele OUG 114 au fost perverse și din perspectiva prețurilor, nu doar a tranzacțiilor. ”Deși pe inițiatori pot să-i creditez cu intenții pozitive, efectul a fost o creștere a prețurilor pe piața angro. Deoarece marii producători sunt obligați să vândă la prețuri mai mici decât cele reale, au trebuit să recupereze pe piața internă angro. S-a ajuns la paradoxul ca pe piața noastră, unde prețurile erau mai mici decât cele din regiune, prețurile să fie mai mari decât cele din regiune, mai mari inclusiv față de cele din import – ceea ce pentru o țară plină de resurse este ciudat, neașteptat și regretabil”.

Energy Breakfast Club a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: Bursa Română de Mărfuri – BRM, Kawasaki Gas Turbine Europe Gmb, Ridgid – Emerson, The Sniffers.

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 40 de persoane, reprezentanți ai unor organizații precum: Academia Română, Actemium, Ambasada Franței, AMS Alconex Metrology, Asprofos SA, Atlantis ProCons SRL, BCR, Bioterpena Sustem, Ambasada Bulgariei, Bursa Română de Mărfuri, COS TGV, cursdeguvernare.ro, ELCEN, Elux Rodit, Emerson, Energie F K, EnergoBit, Enpower, FPPG, Grup OMIR, ING, Jereh, Kawasaki, Mitsubishi Corporation, OMV Petrom, Organismul Național de Stanrdardizare – ASRO, Phoenix Contact, Premier Energy, The Sniffers, WTS Energy.

Participare

În 2019, energynomics.ro a programat cel puțin 6 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse sunt disponibile în pagina dedicată Energy Breakfast Club.

Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne puteți scrie la office at energynomics.ro pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

2 comentarii la „Stoica, BRM – Renunțarea la OUG 114 înseamnă revenirea la normalitate, însă efectele se vor produce greu”

  1. Pingback: Opoziția încearcă modificarea OUG 114/2018, PSD reușește să blocheze

  2. Pingback: Se întrevede reluarea ciclului de creștere în piața de gaze naturale (EBC, 29 aug)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *