Acasă » Electricitate » Privatizarea Hidroelectrica, blocată până în toamna anului 2022

Privatizarea Hidroelectrica, blocată până în toamna anului 2022

14 august 2020
Electricitate
Energynomics

Bogdan Tudorache

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat joi legea ”privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”, în pofida faptului că liberalii au contestat anterior proiectul la Curtea Constituțională, care le-a respins, însă, sesizarea. Conform actului normativ, de la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută.

Legea vizează în primul rând privatizarea unor companii precum Hidroelectrica, una din cele mai importante surse de venit la bugetul de stat, principal producător de energie. Astăzi, energia hidro a totalizat aproape 33% din totalul producției, conform Transelectrica.

Hidroelectrica ar fi urmat să fie listată la bursă în proporție de doar 10-15%, un cuantum de 3-5 procente urmând să fie preluat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care ar fi asigurat un rating stabil companiei și ar fi reprezentat, alături de celălalt acționar minoritar, Fondul Proprietatea, un garant al respectării strategiei de investiții, al procedurilor de acordare a contractelor și al respectării guvernanței corporative.

În plus, listarea la bursă ar fi deschis compania, care ar fi devenit mai transparentă prin rigorile raportărilor cerute de piața de capital.

Fondul Proprietatea deține astăzi circa 19,9% din acțiunile Hidroelectrica, evaluate la 972 milioane de euro, ceea ce ar putea evalua compania la 4,86 miliarde de euro, ținând cont doar valoarea activului net FP. Evident, o evaluare corectă de piață a Hidroelectrica trebuie făcută prin prisma veniturilor trecute și viitoare, a tranzacțiilor similare și a companiilor similare din regiune și din piețe similare globale. Astfel, valoarea de piață ar putea fi mult mai mare, și probabil guvernul liberal s-a temut să nu fie acuzat că face tranzacții în plină criză (și în an electoral), când, de regulă, valorile de piață ale companiilor scad pe toate piețele.

În plus, prin noua lege se suspendă și procedurile de due-dilligence (o lovitură dură pentru companiile de consultanță și diviziile specializate din bănci, private de tranzacții locale în ultima perioadă).

„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, prevede legea.

Statul va putea, în schimb, să cumpere pachete în diverse companii, inclusiv din domeniul energetic, potrivit noii legi.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *