Acasă » Interes general » Președintele ARAM: Cât timp cetățenii vor arunca deșeurile la grămadă, nu avem cum să ne îndeplinim țintele

Președintele ARAM: Cât timp cetățenii vor arunca deșeurile la grămadă, nu avem cum să ne îndeplinim țintele

10 iunie 2020
Interes general
energynomics

Alin Vișan, președintele Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), a subliniat că toți actorii implicați în producerea, colectarea și sortarea deșeurilor sunt responsabili pentru îndeplinirea țintelor de reciclare, cetățenii având un rol important. Declarațiile au fost făcute în timpul conferinței „Managementul Deșeurilor – Armonizarea legislației de mediu în ceea ce privește răspunderea extinsă a producătorului”, organizată de Green Report.

Producătorii, prin intermediul Organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.), sunt în prezent obligați să își îndeplinească obiectivele de reciclare prin intermediul direct al autorităților locale și să plătească costurile de colectare și sortare ale deșeurilor de ambalaje gestionate pe raza acestora.

Astfel, răspunderea extinsă a producătorului înseamnă că acesta și-a asumat acoperirea tuturor costurilor necesare pentru a gestiona deșeurile de ambalaje de la momentul în care sunt puse pe piață până în momentul în care sunt colectate și reciclate pentru a-și relua funcția de ambalaj, a explicat Vișan.

„Nu vorbim de orice cost, ci de costuri care acoperă o gestionare eficientă a acestui sistem. Sunt niște costuri care sunt transparente și predictibile. Nu este vorba de o responsabilitate nelimitată a producătorilor, ci una extinsă, să acopere întreg acest circuit. Asta înseamnă că trebuie roluri și responsabilități clare pentru toți participanții la sistem, nu doar producători. Avem aceste Organizații de transfer de responsabilitate, care funcționează, avem comercianți, operatori de colectare și tratare de deșeuri – publici, privați -, avem municipalitățile și cetățenii. Cheia sistemului este ca cetățeanul să arunce acel deșeu de ambalaj unde trebuie. Nu la gunoi, nu la groapă”, a susținut acesta în cadrul conferinței.

Președintele ARAM a subliniat că trebuie întărit controlul, atât la colectori cât și la reciclatori, de către instituțiile statului și a reamintit că din 2020 există o penalizare, care anii trecuți se aplica doar producătorilor, destinată și colectorilor, salubriștilor sau reciclatorilor care nu respectă regulile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *