PNRR: Guvernul va emite în maximum un an legea de eliminare a cărbunelui

0

Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național. “Până cel târziu în Q2 2022 va intra în vigoare o lege care va cuprinde un calendar de înlocuire a cărbunelui, inclusiv măsuri privind închiderea/conservarea minelor și măsuri pentru recalificare și reconversie profesională și alte măsuri cu impact socio-economic asupra comunităților afectate”, se arată în document.

Potrivit sursei citate de Profit.ro, principalul risc de neîndeplinire a obiectivului este lentoarea anticipată a consultărilor cu actorii interesați. PNRR cuprinde ca măsură promisă și “finalizarea Strategiilor Județene de Dezvoltare locală în județele afectate, pentru determinarea consecințelor și oportunităților de mitigare a efectelor negative ale eliminării cărbunelui din mixul energetic până cel târziu în 2032”.

Executivul spune că minele de huilă Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara vor fi închise până în Q2 2025, iar cele de la Vulcani și Livezeni – până în Q2 2032, notând și că măsurile prezintă “risc de tensiuni sociale”. Guvernul s-a angajat să închidă cel puțin 5 dintre cele 9 cariere miniere de lignit ale CEO până în Q2 2026 și să înlocuiască unități de producție de energie pe cărbune de 1.300 MW cu capacități pe gaze în ciclu combinat care să poată utiliza și hidrogenul.

Share.

Lasă un comentariu