Acasă » Electricitate » Petru Rușeț, Siemens Energy: Hidrogenul va aduce reduceri semnificative de costuri

Petru Rușeț, Siemens Energy: Hidrogenul va aduce reduceri semnificative de costuri

26 aprilie 2021
Electricitate
Bogdan Tudorache

Hidrogenul poate aduce reduceri însemnate de costuri, dar și ale emisiilor de noxe, în toate industriile, susține Petru Rușeț, CEO Siemens Energy. ”Siemens Energy investește extrem de mult în ”sector coupling” (combinare sectorială), în toate tehnologiile care se adună în jurul zonei de energie verde și hidrogen, și partea de electro-chimie. E clar că chimia poate aduce un plus și o profitabilitate mult mai mare în utilizarea hidrogenului. Metanolul e unul din driverii care va dezvolta industria petrochimică în viitor”, a spus Petru Rușeț, în cadrul conferinței „Proiectul Hidrogen – dezbaterea pentru România”, organizate online de Energynomics.

Cu ajutorul tehnologiilor actuale, emisiile de CO2 pot fi reduse substanțial în sectorul energetic (40%), industrial (24%), al transporturilor (21%) și al clădirilor (10%). ”Toată lumea gândește în acest moment acest power-to-fuel plant (combustibil produs pe bază de energie verde – n.r.) în centrul eforturilor pe care ni le asumăm pentru reducerea de CO2. E clar că energia regenerabilă e motorul principal pentru producția de hidrogen. Pe baza cifrelor de astăzi, business-plan-ul necesită o energie cât mai ieftină. Dar e doar începutul!”

Totodată, tranziția de la cărbune la gaz și hidrogen poate aduce reduceri de emisii de 1.400 de grame de CO2/kWh. ”Putem vorbi de o reducere de 280-250 g CO2/kWh doar din trecerea de pe cărbune pe gaz. În etapa a doua, în care apare și producția de hidrogen pe scală largă, putem vorbi de o reducere de 100 de gCO2. În etapa a treia, putem vorbi de producție exclusiv pe hidrogen, cu zero emisii”.

Siemens estimează că în anii 2020-2025 se va trece de la cărbune la gaze, până în 2030 existând creșteri continue ale utilizării hidrogenului, iar din 2040-2050 urmând să se treacă exclusiv la proiecte pe hidrogen.

În prezent există turbine care pot utiliza hidrogen în proporție de peste 30% sau chiar 60% și se urmărește utilizarea a 100%, cu proiecte pilot în cadrul Departamentelor de cercetare-dezvoltare ale Siemens pentru ultimul procentaj. ”Ceea ce prezentăm azi e o tehnologie deja matură, verificată, care oferă clienților garanția de eficiență și funcționare pe toată perioada de viață, o tehnologie deja certificată”, a mai spus el, prezentând câteva studii de caz.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI PETRU RUȘEȚ

”Esențial în cazul țărilor în care am dezvoltat proiecte a fost și sistemul legislativ și modul în care statul ajută companiile să își poată promova aceste proiecte, să le finanțeze cu fonduri europene”, a adăugat el.

Conferința „Proiectul Hidrogen – dezbaterea pentru România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri Chimcomplex, Horvath & Partners, Kawasaki Gas Turbines Europe, Metachim, Renovatio, Siemens Energy, Solar Turbines.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 300 de persoane.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *