Acasă » Electricitate » OMV Petrom: Investiție de 1,5 mil. euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat

OMV Petrom: Investiție de 1,5 mil. euro la Petrobrazi pentru creșterea eficienței sistemului de iluminat

25 februarie 2021
Electricitate
Energynomics

Bogdan Tudorache

OMV Petrom a investit 1,5 milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru a eficientiza sistemul de iluminat al celor zece rampe industriale unde se efectuează descărcarea ţiţeiului şi materiilor prime şi încărcarea produselor petroliere.

Vechiul sistem de iluminat din cadrul rampelor de aprovizionare a rafinăriei a fost dezafectat, iar corpurile de iluminat convenţionale au fost înlocuite cu circa o mie de corpuri noi LED.

Noul sistem de iluminat pe bază de LED va reduce la jumătate cantitatea anuală de electricitate utilizată de rafinărie la rampele industriale, ceea ce determină o reducere anuală cu aproximativ 100 de tone a emisiilor de carbon, echivalent cu volumul de dioxid de carbon captat anual de circa 18.000 de copaci.

„Avem un rol esențial în a asigura energia de care România are nevoie și vrem să contribuim prin diverse soluții la reducerea emisiilor de carbon pe toate segmentele noastre de activitate. Continuăm inițiativele noastre prietenoase cu mediul pe întregul lanț valoric care includ atât implementarea de noi tehnologii cât și managementul eficient al energiei în timpul operațiunilor”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a țițeiului de 4,5 milioane de tone pe an și, începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde EUR în rafinăria Petrobrazi. O treime din această investiție a contribuit la reducerea impactului asupra mediului.

”Prin investiții susținute, OMV Petrom a redus intensitatea de carbon a operațiunilor sale cu o valoare estimată de 25% în 2020 față de 2010. OMV Petrom este una din primele companii din România semnatară a UN Global Compact, încă din 2013 și, prin acest proiect, contribuim la atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 13 – Acțiuni Climatice. Totodată, suntem prima companie din România care și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice”.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *