Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom a obţinut anul trecut un profit net de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 64%

OMV Petrom a obţinut anul trecut un profit net de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 64%

4 februarie 2021
Explorare și producție
energynomics

Grupul OMV Petrom a înregistrat, anul trecut, un profit net de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 64% faţă de anul anterior, potrivit raportului financiar al companiei.

Veniturile din vânzări au totalizat 19,71 miliarde de lei, în scădere cu 23%.

Măsurile rapide şi modelul de afaceri integrat au contrabalansat parţial mediul plin de provocări, notează reprezentanţii companiei.

Rezultatul din exploatare CCA (cost curent de achiziționare) excluzând elementele speciale, un indicator-cheie pentru sectorul petrolier, a fost de 2,3 miliarde de lei, cu 50% mai mic, potrivit Agerpres.

Investiţiile au ajuns la 3,2 miliarde de lei, fiind mai mici cu 24%.

Totodată, contribuţia la bugetul de stat aferent anului trecut a fost de 9,6 miliarde de lei, incluzând dividendele. Compania propune acordarea unui dividend de 0,031 lei pe acţiune, la acelaşi nivel cu cel din anul precedent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *