Mihai Măerean, Bjorn Heizung: Eficientizarea încălzirii poate aduce cele mai mari economii

0

“Firmă cu capital local, Bjorn Heizung este cel mai important producător de sisteme de încălzire de pardoseală uscate din România”, a spus Mihai Măerean, CEO Bjorn Heizung, în cadrul conferinței “Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare”, organizate de Energynomics. ”Prima capacitate de producție a fost construită în România în 2015, după care am triplat capacitatea de producție. În 2020, a fost eficientizată energetic din punct de vedere termic o școală, în doar două săptămâni, cu o echipă de doi oameni. Am ales ca proof of concept o școală pentru că acest tip de imobil prezintă cele mai multe probleme în reabilitarea termică. Lucrările se pot realiza doar pe perioada vacanței de vară, de trei luni”

Comparativ cu orașele inteligente din țările puternic industrializată, România stă mai rău pentru că există numeroase bariere. ”Ne lovim de bariere economice în implementare – pe lângă cele legislative și multe alte bariere. E frumos să ne comparăm cu Helsinki, dar trebuie să ne dorim – dacă nu ne dorim și nu știm ce să ne dorim, degeaba visăm”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI MIHAI MĂEREAN

Analiza consumului de energie primară relevă un consum foarte mare de gaze, în orașe, pentru încălzire. Iar noile sisteme ar putea reduce consumul în mod substanțial. ”Proof of concept (studiul de caz) efectuat de noi într-o școală din Suceava a dus la economii de 80%. Eficientizarea încălzirii poate aduce cele mai mari economii”.

Conferința “Orașe inteligente – clădiri eficiente, infrastructură verde, digitalizare” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, ACE Industrial Software, Bjorn Heizung, Claritech, Eaton, EnergoBit, Horvath & Partners, SAS România & Moldova, Wiren.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 240 de persoane.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu