Acasă » Electricitate » Marii consumatori industriali susțin că preţul energiei electrice a crescut cu 80% din 2016

Marii consumatori industriali susțin că preţul energiei electrice a crescut cu 80% din 2016

25 aprilie 2019
Electricitate
energynomics

Marii consumatori industriali de energie au costuri cu 80% mai mari în 2019, faţă de 2016, ajungând să plătească energia mai mult decât companiile din Franţa.

Cauzele creşterii accelerate a costurilor sunt multiple, iar printre factorii care contribuie se numără şi costurile cu emisiile indirecte, constituite din preţul pe care îl plătesc producătorii de energie electrică pe bază de cărbune pentru certificatele de emisii, a spus Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.

„Costurile cu aceste certificate sunt introduse în preţul energiei, care este plătit de consumatorul industrial şi de cel casnic, şi constituie aşa-numitul cost cu emisiile in­directe. Preţul certificatului de emisie a crescut în ultimele 18 luni de aproximativ 5 ori, de la 5 euro la 25 de euro, iar previziunile arată că va atinge 40 de euro în anul 2020“, a spus el, citat de ZF.

Într-o intervenție similară, Ionel Borș, country manager al ArcelorMittal (Sidex), a susținut recent că prețurile foarte mari ale energiei dau peste cap producția marilor consumatori, blamând rolul certificatelor de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *