Lungimea totală a conductelor de gaze, în creştere cu 3% în 2020 – INS

0

Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile în România a crescut, în 2020, cu 1,8%, comparativ cu anul precedent, în timp ce lungimea conductelor de canalizare a fost cu 4,7% mai mare, iar reţeaua de distribuţie a gazelor naturale s-a majorat 3%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte distribuţia gazelor naturale, în 2020, lungimea totală a conductelor se situa la 43.563,4 km, din care 24.188,1 km în municipii şi oraşe.

Pe parcursul anului anterior s-au distribuit gaze naturale în 956 localităţi, din care 247 în municipii şi oraşe, în timp ce lungimea conductelor de distribuţie s-a extins cu 1.276 km.

Totodată, volumul gazelor naturale distribuite la sfârşitul anului 2020 a fost de 8,738 miliarde mc, cu 289,6 milioane mc mai puţin faţă de anul precedent. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite în perioada de referinţă au fost destinate consumului casnic, respectiv 3,444 miliarde mc (39,4% faţă de volumul total al gazelor naturale distribuite). Din volumul total al gazelor distribuite, 87,5% au fost distribuite în mediul urban.

Potrivit sursei citate, anul trecut, energia termică distribuită a fost de 7.227.208 Gcal, cu 328.422 Gcal mai mult faţă de anul 2019, din care pentru populaţie 6.034.471 Gcal (+363.409).

Distribuţia energiei termice s-a realizat în 69 localităţi din România, din care în 59 municipii şi oraşe.

Share.

Lasă un comentariu