Acasă » Termo » Minerit » Lăcrămioara Diaconu-Pințea: CE Oltenia va dezvolta proiecte împreună cu parteneri privați – cel mai mare dușman este timpul

Lăcrămioara Diaconu-Pințea: CE Oltenia va dezvolta proiecte împreună cu parteneri privați – cel mai mare dușman este timpul

18 iunie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

CE Oltenia dezvoltă numeroase investiții noi și are în plan colaborarea cu alți investitori și finanțatori pentru realizarea acestora, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membră a Directoratului CE Oltenia, în cadrul celei de a 7-a ediții a Energy Strategy Summit, eveniment organizat de Energynomics. CE Oltenia planifică investiții în două noi centrale de cogenerare (cumulat, de circa 1.300 MW) și parcuri solare (700 MW) care necesită investiții multi-anuale.

”Am avut o serie de dialoguri pentru a găsi parteneri, atât pentru vânzarea electricității, cât și pentru parteneriate, pentru a investi împreună. Planul de restructurare înseamnă multe miliarde…Între timp costul (restructurării) a și crescut, din cauza creșterii prețului la CO2 – acum la peste 50 de euro/t. Compania nu se poate duce la stat și să ceară ajutor de stat pentru 100% din costul restructurării. Soluția pe care am găsit-o, după discuțiile cu reprezentanții statului român și ai Comisiei Europene, a fost aceea de a veni cu aceste parteneriate pentru investițiile noi – și suntem în procesul acesta de atragere a acestor potențiali parteneri. Am invitat peste 40 de companii să ni se alăture, am primit deja expresii de interes pentru undeva la jumătate din acest număr și vom continua discuțiile, încercând ca, până când Comisia Europeană să ia o decizie asupra planului, noi să putem dovedi că acest plan poate fi susținut printr-un efort integrat. Pe lângă investitori, vorbim și cu băncile. Avem aproape 10 bănci din România și internaționale cu care discutăm de la începutul anului – iarăși, a fost un rezultat al dialogului cu Bruxelles-ul – trebuie să avem cât mai mulți parteneri implicați în susținerea acestor eforturi”, a spus Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

„Totul trebuie făcut într-un timp foarte scurt…pentru noi, cel mai mare dușman este timpul”, a adăugat ea.

Totodată, procesul de restructurare a CE Oltenia a trebuit întocmit într-un timp-record.

”Am început în vara trecută să lucrăm la acest plan, aveam la dispoziție șase luni. Și în șase luni să lucrezi la un plan care schimbă de fapt în mod radical o mare parte din sectorul energetic din România n-a fost o misiune ușoară. Cu toate acestea, am întocmit acest plan, l-am depus la Bruxelles, și din discuțiile pe care le-am avut reprezentanții Comisiei Europene, am înțeles că nu e doar vorba de un plan de restructurare în sensul clasic, ci fiind vorba de un ajutor de stat de o magnitudine foarte mare, vorbeam de 3,5 miliarde de euro și de cinci ani de restructurare. În același timp, nu doar restructurăm, ci și investim. Și, în același timp, avem și un impact social. Acest plan de restructurare nu este doar despre securitatea energetică a României – avem 20% cotă de piață, este despre oameni – cum avem grijă de ei- pentru că sunt trei județe afectate, pe măsură ce activitatea acestei companii se reduce gradual, și este vorba de investiții – fără de care nu putem vorbi despre retragerea cărbunelui, de fapt. Și nu e doar cazul României. Oriunde ne-am duce, trebuie să înlocuim cărbunele cu altceva”, a conchis Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *