Radu Crăciun, BCR Pensii: Activele fondurilor de pensii cresc, ne trebuie canale prin care să păstrăm banii în România

Din luna aprilie a acestui an, Radu Crăciun este președinte și director general al BCR Pensii. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi experţi din mediul financiar local, Radu Crăciun a fost anterior economist șef și director de cercetare în cadrul Băncii Comerciale Române, iar vreme de 10 ani a coordonat departamentele de analiză și cercetare piață de capital de la ABN AMRO Securities și ABN AMRO Bank. Vreme de şase ani, Radu Crăciun a administrat activele fondurilor de pensii Eureko, în calitate de director de investiţii şi director adjunct. Radu Crăciun a acceptat să analizăm împreună situația macroeconomică a României şi oportunităţile de finanţare pentru industria energetică.

Stimate domnule Radu Crăciun, s-au adunat câţiva ani buni de creştere economică pentru România. Ca de obicei, tentaţia dominantă este aceea de a extrapola tendinţa. Cum vedeţi actuala situaţie economică a României şi care este prognoza domniei voastre în această privinţă?

Depinde ce extrapolăm. Dacă extrapolăm doar tendința, atunci cred că putem considera că în continuare vom avea o evoluție pozitivă a economiei. Unde aș fi eu mai precaut ar fi la măsura în care extrapolăm rata de creștere. Din punctul meu de vedere, rata de creştere actuală este prea înaltă şi nu este sustenabilă. Când spun asta, mă raportez la ceea ce am făcut sau, mai bine zis, la ceea ce n-am făcut în economie ca să susținem astfel de rate de creștere înalte. În primul rând, ritmul de creștere pe care îl vom avea în acest an – probabil undeva în jur de 4% sau puțin peste – este consecința de moment a relaxărilor fiscale din 2015 și 2016. Este realist să ne gândim că relaxarea fiscală nu va putea fi continuată, deoarece produce dezechilibre în economie. Deja vedem că încep să se acumuleze presiuni inflaționiste, iar în sectorul bancar vedem un boom al creditelor de consum care aminteşte de perioada pre-criză. Vedem în general cum oamenii iau decizii de consum sau investire presupunând că salariile lor vor crește în continuare. Ei extrapolează creșterile salariale de acum pentru viitor, iar aceasta duce la un comportament mai puțin prudent.

În trecut, făceam legătura între creşterea economică şi evoluţia industriei energetice. În prezent, constatăm un decuplaj, avem evoluţii care nu mai merg în aceeaşi direcţie.

Da, mi se pare un decuplaj normal. În prezent, intensitatea energetică a economiei românești este cam de două ori mai mare decât intensitatea energetică a Europei dezvoltate. La limită, am putea spune că PIB-ul României s-ar putea dubla cu același consum energetic de acum. De aceea, nu cred că vom vedea un consum energetic al României care să crească spectaculos în perioada următoare, pentru că încă există foarte multe rezerve de eficiență energetică. În plus, este deja în curs, chiar în zona energiei, o revoluție care pune ea însăși încă și mai mult accent pe eficiență, inclusiv în țările care sunt deja eficiente. Noi suntem în situația în care putem arde etape, ca să ajungem direct la idei de eficiență energetică care acum sunt abia testate în Europa de Vest.

Credeţi că această situaţie pune în pericol industria energetică, o industrie care nu mai poate miza pe evoluţii predictibile în baza modelelor anterioare?

În funcţie de cum privim această situaţie, poate fi un pericol sau o oportunitate. Pe de o parte, avem un tablou în mișcare al capacităților de producție. Probabil cea mai spectaculoasă schimbare este cea legată de energia eoliană, care a atras investiții foarte mari. Din păcate, situația creată ulterior – prin schimbarea cadrului de beneficii pe care acești investitori le-au avut – nu cred că a făcut un serviciu României, ca destinație de investiție. Putem să ne întrebăm sincer dacă alți investitori interesaţi de centrale convenționale sau de centrale nucleare ar veni în România în condițiile în care există acest precedent al energiei eoliene. În plus, dacă ar face-o, care ar fi costul pe care l-am plăti pentru riscul crescut pe care acești investitori îl recunosc acum și îl atașează României?

Industria energetică rămâne una capital intensivă. Dacă nu mai creşte în ritm cu restul economiei, nu apare un risc de stagnare sau regres în această industrie?

Depinde cum definim stagnarea și regresul. Până la urmă, poate să fie vorba de un progres tehnologic, care să însemne că folosind mai puțină energie primară, producem mai multă energie secundară. Pe de altă parte, nu cred că trebuie să ne uităm neapărat la cantitate. Contează mai mult care este consumul, ce anume cere economia românească, ce tip de energie: electrică, termică, verde, convențională etc. Poate ar trebui să ne uităm și la marile zăcăminte de gaz pe care România le-a avut și pe care în 10-15 ani nu le va mai avea. De ce să nu folosim aceste zăcăminte ca depozite de stocare în așa fel încât să fim imuni la orice fluctuaţie pe care ar putea-o induce energia verde?

În aceste condiţii, cum se uită un investitor mare la sectorul energetic? Ce proiecte sunt mai interesante sau mai sigure?

Ceea ce este extrem de important pentru orice investitor este predictibilitatea și aici nu spun o noutate, până la urmă asta e valabil pentru orice investiție. Dar în privinţa energiei electrice acest lucru este cu atât mai valabil, tocmai pentru că, așa cum spuneați, este intensivă ca și capital. Perioada de amortizare este lungă și vrei să fii sigur că îți recuperezi investiția inițială. Pentru aceasta ai nevoie de stabilitatea pieței și de stabilitate legislativă. Cred că nu este întâmplător faptul că România, în ultimele două decenii, a dus lipsă de investitori în zona energetică, pentru că știm câteva proiecte faimoase din care s-au retras consorții puternice. În plus, a contat şi îngrijorarea investitorilor legată de prețurile la energie. Văd că acum se discută cu eventualii investitori de la Cernavodă, garantarea unui preț de desfacere.

Există o diferenţă importantă între comportamentul unei bănci şi cel al unui fond de investiţii în raportarea la investiţiile mari necesare în energie?

În momentul de față, fondurile de investiții în general, inclusiv fondurile de pensii, pot să finanțeze astfel de proiecte doar prin obligațiuni listate sau prin participare la achiziția de acțiuni la firmele care sunt listate. Din punctul acesta de vedere, analizele diferă. Există un risc de credit și într-un caz și în celălalt, doar că riscul de a cumpăra niște obligațiuni, având prioritate înaintea acționarilor, este mai mic decât riscul de a cumpăra acțiuni.

În ceea ce priveşte mari proiecte propuse de către stat, fondurile de investiții din România nu se pot implica. Sigur, se poate imagina eventual un vehicul investițional prin intermediul căruia diferite fonduri de investiții, inclusiv fonduri de pensii, să finanțeze proiecte în țară, dar… drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Eu, înainte să decid dacă aș pune banii într-un astfel de vehicul investițional, aș vrea să știu în detaliu cum este el administrat, de către cine. Pentru că vreau să fiu sigur că acei bani sunt folosiți în proiectele care au cel mai mult sens economic și nu în proiectele care sunt cel mai bine conectate politic.

Un model bun, funcţional, a fost în trecut implicarea Băncii Europene pentru Recontrucţie şi Dezvoltare sau a Băncii Mondiale în proiecte de mare amploare…

Mi se pare un lucru foarte bun, pentru că BERD a avut multe proiecte de succes în România, la fel BEI (Banca Europeană de Investiții) şi Banca Mondială. Cofinanțarea alături de investiții internaționale de prestigiu a unor proiecte în România poate să aducă acel plus de credibilitate și de profesionalism de care orice fond de investiții din România are nevoie.

În prezent aveţi, la BCR Pensii, un disponibil de investiţie în asemenea proiecte?

Deocamdată nu ne-am pus problema, pentru că legislația nu ne permite investiții decât în instrumente financiare listate. Pe de altă parte, sigur, nu trebuie să uităm că activele fondurilor de pensii cresc de la un an la altul, pe când bursa nu crește. Deci dacă ne vom dori ca acest capital să rămână în România, așa cum ar trebui și ar fi normal, trebuie să ne gândim la noi canale prin care această acumulare primară de capital să fie folosită tot în România. Altfel rămânem blocați într-o bursă care nu crește și care devine din ce în ce mai nelichidă de la o zi la alta.

Aveţi sentimentul că sunteţi blocaţi? Creşte capitalul disponibil, dar legislaţia şi contextul general al pieţei nu lasă prea mult loc de manevră…

Blocați nu suntem, pentru că din punctul nostru de vedere universul investițional este extrem de larg. Noi nu suntem obligați să investim doar în România. Sigur, asta ne dorim, pentru că întotdeauna cel mai bine îți cunoști țara, cel mai bine îți cunoști propriul mediu economic, unde nu ai risc valutar, pentru că investești în lei. Noi putem să investim oriunde în Europa, acolo unde bursele sunt foarte lichide, dar nu cred că asta ar trebui să fie ideea, pentru că România este, din păcate, o țară decapitalizată. De aceea cred că marile investiţii vor rămâne apanajul investitorilor străini.

Pe lângă marile investiţii, există un număr mare de companii medii, dinamice care oferă servicii de eficienţă energetică sau de automatizare. De ce ar fi nevoie pentru a finanţa asemenea proiecte, şi nu neapărat dintre cele mari, riscante şi inevitabil conectate politic?

Asta cred că ar trebui să fie de fapt strategia României. Nu avem bani pentru a construi și a crea companii care necesită foarte mult capital financiar. Putem să-i lăsăm pe alții să facă acest lucru. Dar – atenție! – asta presupune să avem un mediu de afaceri suficient de atractiv. Cheia succesului este totuşi să facem să existe suficient de mulți furnizori locali care să deservească astfel de entități create cu ajutorul investitorilor străini. Într-o anumită măsură, un exemplu în acest sens îl furnizează industria auto. Un precedent există deci, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că piața muncii din România, în anumite zone ale țării, devine extrem de tensionată. Efectiv, antreprenorii români nu reușesc să mai găsească oameni pentru propriile afaceri, ceea ce începe să devină un factor limitator foarte important pentru dezvoltarea în continuare a mediului antreprenorial din România.

Avem pe de o parte zona de vest și regiunea centrală a României unde șomajul este practic zero și unde firmele se luptă care pe care, pentru a atrage forță de muncă. Pe de altă parte, avem estul României, care vine dintr-o altă epocă, cu șomaj de două cifre și unde oamenii își caută de muncă în Italia și Spania. Întrebarea este cum facem să se întâlnească forța de muncă excedentară din est, cu afacerile și cererea din centrul României. Esențial este să ajutăm ca cererea și oferta forței de muncă să se întâlnească.

————————

Articolul integral poate fi citit în numărul din mai 2016 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești numărul următor (septembrie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție.

Share.

Lasă un comentariu