Acasă » Petrol și Gaze » Import-Export » Importurile de gaze au crescut cu 24,5% în primele cinci luni, iar producţia s-a redus cu 1,8%

Importurile de gaze au crescut cu 24,5% în primele cinci luni, iar producţia s-a redus cu 1,8%

20 iulie 2021
Import-Export
Gabriel Avăcăriței

România a importat, în primele cinci luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,8 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 24,5% (212.200 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de 3,133 milioane tep, fiind cu 1,8% (58.300 tep) sub cea din perioada ianuarie-mai 2020.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o producţie de gaze de 7,4 milioane tep şi importuri de 2,32 milioane tep, în creştere cu 1,5%, respectiv cu 38% faţă de cea din 2020.

Pentru 2022, CNSP prognozează o producţie de 7,475 milioane tep (plus 1%) şi importuri de 2,795 milioane tep (plus 20,5%), conform Agerpres.

Conform „Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul ministerului de resort, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *