Hidroelectrica – licitaţie de 77 mil. euro pentru retehnologizarea CHE Râul-Mare Retezat

0

Hidroelectrica a iniţiat pe platforma e-licitaţie.ro procedura de achiziţie publică pentru lucrări de retehnologizare a CHE Râul-Mare Retezat, un proiect estimat la peste 76,98 milioane de euro.

Acesta urmează să fie atribuit ca urmare a parcurgerii unui proceduri competitive cu negociere, în care va fi evaluat raportul calitate-preţ.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor din partea entităţilor interesate este 24 mai 2021, ora 11:00, la sediul Hidroelectrica.

“Retehnologizarea CHE Râul Mare – Retezat este un proiect major al Hidroelectrica şi ne-am propus ca lucrările să fie finalizate în cel mult doi ani de la semnarea contractului. Vorbim de consolidarea obiectivelor din portofoliu, de echipamente şi instalaţii vitale pentru companie şi care trebuie să intre într-un nou ciclu de viaţă şi exploatare comercială. Vă asigur că privim cu toată seriozitatea zona de retehnologizare şi modernizare şi nu suntem dispuşi să facem rabat la cerinţele de calitate şi nici la termenele asumate prin contracte”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Alături de numeroase activităţi de proiectare, lucrările solicitate cuprind fabricarea, montajul şi punerea în funcţiune a turbinei hidraulice, a generatoarelor electrice, a sistemelor de automatizare SCADA, precum şi a altor echipamente hidromecanice (vane fluture şi vane sferice). De asemenea, proiectul de la C.H.E. Râul-Mare Retezat presupune modernizarea/retehnologizarea şi punerea în funcţiune a staţiei electrice de transformare.

Amenajarea Hidroenergetică Râul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 629,50 GWh.

AHE Râul Mare Retezat exploatează potenţialul hidroenergetic al unui bazin hidrografic de 300 kmp, întins pe versanţii nordici ai Munţilor Retezat şi care funcţionează ca un veritabil castel de ape. Amenajarea Râului Mare influenţează pozitiv folosinţele din aval, în special alimentările cu apă potabilă. De asemenea, AHE Râul Mare – Retezat regularizează debitele naturale în acumularea Gura Apelor, contribuind la atenuarea viiturilor.

Share.

Lasă un comentariu