Acasă » Petrol și Gaze » Guvernul lucrează cu Consiliul Concurenței și Comisia Europeană la viitoarea schemă de sprijin pentru cogenerare

Guvernul lucrează cu Consiliul Concurenței și Comisia Europeană la viitoarea schemă de sprijin pentru cogenerare

23 noiembrie 2020
Cogenerare
energynomics

Sectorul gazelor naturale din România ar putea beneficia de pe urma construirii unor noi unități în cogenerare de înaltă eficiență. În prezent, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri conlucrează “îndeaproape cu Consiliul Concurenței pentru a identifica în ce mod poate fi prelungit prelungită schema de sprijin pentru unitățile în cogenerare”.

Prezent la conferința “Romanian International Gas Conference” (RIGC), organizată de Energy Policy Group (EPG), Dan Drăgan, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a răspuns la o întrebare lansată de Energynomics. “Ne dorim să obținem o formulă cât mai adecvată pentru a încuraja investițiile în asemenea unități, iar în acest sens lucrăm intens și ne consultăm constant cu Comisia Europeană”, a declarat Dan Drăgan.

Domnia sa și-a exprimat convingerea că gazele naturale vor juca un rol important și pe viitor, întrucât vor asigura o tranziție blândă spre decarbonizare. “Este esențial în România să folosim gazul natural în acest scop. Va fi necesară o cotă mai importantă de investiții, inclusiv pe partea de gaze naturale, iar cadrul viitor de reglementare trebuie să permită dezvoltarea tuturor opțiunilor”, a mai spus el.

A treia ediție a Romanian International Gas Conference – RIGC, cu tema “Pactul Verde european și viitorul gazelor naturale”, se desfășoară în format online, în perioada 23-26 noiembrie. Mai multe informații AICI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *