Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Grecii se aprovizionează cu combustibil în aşteptarea unei crize

Grecii se aprovizionează cu combustibil în aşteptarea unei crize

3 iulie 2015
Consumatori
Bogdan Tudorache

Grecii se aprovizionează cu combustibil în aşteptarea unei crize de lichidități, scrie presa elenă. Cererea de benzină şi motorină în Grecia a crescut, săptămâna aceasta, cu 30-40% peste nivelul zilnic obişnuit, chiar dacă a fost acoperită fără probleme, relatează Ekathimerini.

În schimb, vânzările de combustibil industrial către sectoarele transportului şi construcţiilor a fost „aproape zero”, indicând situaţia gravă în care a intrat domeniul producţiei din Grecia după două zile de la impunerea unor măsuri de control asupra importurilor şi capitalurilor, comentează ziarul grec.

Piaţa aşteaptă să scadă cererea de carburant pentru vehicule în următoarele zile, în contextul în care rezervoarele au fost umplute, iar drumurile urmează să fie mai liniştite înainte de referendumul programat duminică, adaugă publicaţia, conform Mediafax.

Însă pe măsură ce băncile rămân fără lichidităţi, transportatorii încep să întârzie, la rândul lor, plăţile către furnizori, fapt ce ar putea determina furnizorii de combustibili să majoreze preţurile, pentru a compensa lipsa vânzărilor.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *