Carieră în industria energetică – conferința SIER (4-9 martie)

În perioada 4-9 martie, Societatea Inginerilor Energeticieni din România – SIER, prin Filiala București Tineret, organizează la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din București, conferința Carieră în industria energetică.

Evenimentul este adresat, în principal, tinerilor ingineri și studenților din domeniul energetic și își propune să ofere informații despre programele de practică, internship, locuri de muncă și programe de dezvoltare profesională ale tinerilor în cadrul companiilor partenere.

Pentru studenți, proaspăt absolvenți sau tineri profesioniști, o bună planificare pentru a deveni activ în acest sector reprezintă cheia spre o carieră de succes. Participanții vor interacționa cu peste 20 de companii din domeniu și vor purta discuții cu reprezentanți ai acestora (vezi Speakerii confirmați). Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru aceștia de a intră în contact cu manageri și persoane importante din industrie și de a află care sunt posibilitățile de a participa la traininguri în acest sector, care sunt cerințele și joburile specifice solicitate de companiile la care vor putea să aplice pe viitor.

Evenimentul se va desfășura pe parcursul a 6 zile în perioada 4-9 martie 2019 (vezi Programul) și sunt așteptați peste 200 de studenți și tineri ingineri energeticieni.

Deschiderea evenimentului va fi realizată de reprezentanți ai Facultății de Energetică și personalități marcante din energetica românească.

Vor fi organizate mese rotunde pe teme de interes pentru participanți și reprezentanții companiilor, precum și vizite tehnice pentru participanți la obiective importante din sistemul energetic românesc.

Share.

Lasă un comentariu