Enel Green Power începe operațiunile în cadrul celui mai mare parc eolian din America de Sud, în Brazilia

0

Filiala braziliană a Grupului Enel pentru energie regenerabilă Enel Green Power Brasil (EGPB) a demarat operațiunile comerciale la parcul eolian Lagoa dos Ventos de 716 MW, cea mai mare instalație eoliană în funcțiune din America de Sud și cel mai mare parc eolian al Enel Green Power din întreaga lume. Construirea proiectului eolian de 716 MW, situat în municipalitățile Lagoa do Barro do Piauí, Queimada Nova și Dom Inocêncio, în statul Piauí din nord-estul Braziliei, a presupus o investiție de aproximativ 3 miliarde de reali brazilieni, echivalentul a circa 620 milioane de euro la cursul de schimb curent.

„Lagoa dos Ventos este un proiect eolian care bate recordurile iar demararea operațiunilor comerciale reprezintă o etapă importantă pentru Enel Green Power la nivel mondial, în special având în vedere provocările din domeniul sănătății, prezente la nivel global”, a declarat Salvatore Bernabei, CEO al Enel Green Power și șef al diviziei de business Enel Global Power Generation. „Fiind cea mai mare instalație eoliană din lume, Lagoa dos Ventos reprezintă un pas important pentru dezvoltarea noastră sustenabilă, contribuind totodată la redresarea ecologică din Brazilia, prin aportul adus la diversificarea mixului energetic al țării”.

Proiectul Lagoa dos Ventos de 716 MW, care este acum complet funcțional, este compus din 230 de turbine eoliene și va putea genera peste 3,3 TWh pe an, evitând în același timp emisii de peste 1,9 milioane de tone de CO2. Din capacitatea totală instalată a parcului eolian, o componentă de 510 MW a fost atribuită Enel Green Power, în cadrul licitației publice A-6 din Brazilia din decembrie 2017, care este susținută prin contracte de furnizare a energiei pe 20 de ani cu un grup de companii de distribuție ce operează pe piața reglementată, în timp ce producția rezultată din cei 206 MW rămași va fi livrată pe piața liberă, pentru vânzare către clienți finali, valorificând prezența integrată a Enel în țară.

În decembrie 2020, Enel a anunțat începerea lucrărilor de construcție la noul proiect eolian de 396 MW Lagoa dos Ventos III. Cu noul parc eolian, care va necesita o investiție de aproximativ 360 de milioane de euro, capacitatea totală a Lagoa dos Ventos va ajunge la circa 1,1 GW. Întregul complex eolian va avea 302 turbine eoliene și va putea genera aproximativ 5,0 TWh anual, evitând emisia în atmosferă a peste 2,8 milioane de tone de CO2 în fiecare an.

Având în vedere amploarea proiectului, EGPB a proiectat o structură inovatoare a parcului, bazată pe o evaluare de înaltă rezoluție a resurselor eoliene pentru a optimiza producția de energie a Lagoa dos Ventos. În plus, EGPB a folosit o varietate de instrumente și metode inovatoare pentru a construi proiectul, cum ar fi senzori de proximitate pe mașini pentru a spori siguranța în incinta șantierului, drone pentru studiile topografice, urmărire inteligentă a componentelor turbinei eoliene, platforme digitale avansate și soluții software pentru monitorizare și susținerea de la distanță a activităților și punerea în funcțiune a instalației, precum și un instrument specific pentru optimizarea programului de montare a generatorului de turbine eoliene. Aceste procese și instrumente au permis colectarea mai rapidă, mai precisă și mai fiabilă a datelor, îmbunătățind calitatea construcției și facilitând comunicarea între echipele de la fața locului și cele de la distanță. Compania a implementat, de asemenea, inițiative în conformitate cu modelul „Sustainable Construction Site” al Enel Green Power precum economisirea și reciclarea apei sau măsuri de iluminat eficient.

În timpul construirii parcului de 716 MW Lagoa dos Ventos, au fost implementate protocoale riguroase de siguranță, ținând seama de pandemie și în conformitate cu indicațiile furnizate de autoritățile sanitare, cu scopul de a asigura protecția necesară lucrătorilor implicați în lucrările de construcție, precum și a comunităților din zonă. Aceleași protocoale sunt puse în aplicare și în construirea noii instalații eoliene Lagoa dos Ventos III. Compania a stabilit linii directoare stricte pentru călătorii, care includ carantina preventivă atunci când muncitorii pleacă în orașe din afara regiunii unde este situat șantierul, igienizarea riguroasă a facilităților, vehiculelor și zonelor de lucru din șantierele de construcție, precum și măsuri pentru practici de lucru sigure. Pe șantiere, rutina echipelor și a operațiunilor a fost gândită pentru a menține distanțarea socială. Enel Green Power desfășoară, de asemenea, campanii masive de testare care implică toți angajații care lucrează pe șantierele de construcții.

În Brazilia, Grupul Enel, prin filialele sale EGPB și Enel Brasil, are o capacitate totală instalată de peste 3,7 GW de energie din surse regenerabile, din care 1.498 MW reprezintă energie eoliană, 979 MW solară și 1.269 MW hidro-energie.

Share.

Lasă un comentariu