Acasă » Regenerabile » Ember: Turbinele eoliene şi panourile solare au produs 10% din electricitate pe plan global

Ember: Turbinele eoliene şi panourile solare au produs 10% din electricitate pe plan global

14 august 2020
Eolian
Energynomics

Turbinele eoliene şi panourile solare au produs în primul semestru din 2020 un nivel record de 10% din electricitate pe plan global, în urma declinului centralelor pe cărbune, dar sunt necesare schimbări mai profunde pentru îndeplinirea ţintelor stabilite conform Acordului de Paris privind schimbările climatice, din 2015, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă în probleme climatice Ember, transmite Reuters.

Generarea electricităţii din surse regenerabile (energie eoliană şi energie solară) a crescut cu 14% în primele şase luni din acest an, faţă de perioada similară din 2019, în timp ce producţia de la centralele pe cărbune a scăzut cu 8,3%, conform raportului Ember.

În ansamblu, cererea de electricitate a scăzut cu 3% în primul semestru din 2020, din cauza măsurilor de introduse introduse pe plan global pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19). Cu toate acestea, centralele pe cărbune încă produceau 33% din electricitatea globală, în primele şase luni din acest an, susţin analiştii Ember, conform Agerpres.

Cea mai mare contribuţie din generarea electricităţii din surse regenerabile (energie eoliană şi energie solară) au avut-o în prima jumătate a anului Europa şi Marea Britanie, de 21% şi, respectiv, 33%, în timp ce contribuţiile Chinei şi SUA s-au situat la 10% şi, respectiv, 12%. Generarea electricităţii de la centralele pe cărbune a scăzut în SUA şi Europa cu 31% şi, respectiv, 32%, dar în China – cu doar 2%, se arată în raport.

Acesta include date din 48 de ţări, care produc până la 83% din electricitate pe plan global.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *