Acasă » Interes general » Elveția interzice înmatricularea pentru trei modele diesel Mercedes și Porsche, din cauza manipulării emisiilor

Elveția interzice înmatricularea pentru trei modele diesel Mercedes și Porsche, din cauza manipulării emisiilor

21 august 2018
Interes general
energynomics

Oficiul Federal pentru Drumuri din Elveția (Astra) a emis un ordin de interdicție a înmatriculărilor unor modele Mercedes și Porsche echipate cu motoare diesel. Ordinul a fost trimis tuturor Birourilor de trafic rutier din federație, precum și importatorilor de automobile.

Astfel, Elveția a luat măsuri drastice în scandalul motoarelor diesel acuzate că manipulează testele de emisii, anunțând interzicerea înmatriculării mașinilor Mercedes-Benz și Porsche care sunt echipate cu anumite motoare diesel.

Interdicția se referă la omologarea pe care aceste mașini, noi sau second hand, care urmează să fie înscrise în circulație trebuie să o primească și vizează doar mașinile importate după 17 august 2018, conform profit.ro.

Toate vehiculele înmatriculate deja până la această dată pot circula în continuare, pot fi vândute altor proprietari, dar pentru a putea intra în legalitate trebuie să treacă printr-o operațiune de actualizare a softurilor.

Potrivit informațiilor oficiale, este vorba despre modelul Mercedes Benz Vito cu motor 1.6 litri diesel, Porsche Macan, cu motor 3.0 litri diesel și Cayenne cu motor 4.2 litri diesel. Motivul oficial este prezența sub capotă a unor dispozitive care alterează emisiile poluante în anumite condiții de rulare.

Anterior, pe 8 august, Audi a primit o astfel de interdicție de la ASTRA, dar pentru generația anterioară de modele A6 și A7, echipate cu motor 3.0 diesel, care nu mai sunt fabricate în acest moment. Au fost afectat, practic, doar vehiculele rulate care sunt importate pe teritoriul Elveției, după ce importatorul Audi a oprit vânzarea acestor modele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *