Eaton își ajută clienții să obțină o eficiență energetică sporită

0

Eaton este o companie globală, prezentă în 175 de țări. Produsele Eaton oferă instrumente pentru gestiunea energiei de orice tip. În România, compania este prezentă în București, unde se află sediul central, dar și în alte orașe, precum Brașov, Constanța, Baia Mare, Cluj și Timișoara. Compania deține două fabrici în Maramureș și o a treia la Arad.

”În România, activitatea principală se concentrează asupra domeniului electric. Portofoliul nostru poate acoperi atât partea de distribuție a energiei electrice, de la punctul de producție și până la consumator – aici vorbim de transformatoare de medie tensiune, partea de comandă și control, acționări electrice, convertizoare de frecvență, contactori, automatizări industriale”, a spus George Stoica, Product manager, Eaton Romania, în cadrul conferinței “Digitalizare și Eficiență energetică – Brașov”, organizate de Energynomics.

”Eaton ajută clienții să obțină o eficiență energetică sporită prin convertizoarele de frecvență. Sistemele din România pot fi estimate în proporție de 70% ca fiind acționări de pompe și ventilatoare și într-un procent mai mic acționări grele, care se găsesc în zona industrială. Nevoia de eficientizare vine din noile regulamente europene, care promovează folosirea convertizoarelor. Începând cu 2011, în orice proiect nou trebuia folosit motorul cu eficiență de minim IE2. Din 2015 s-a introdus obligativitatea de a folosi motoare de minimum IE3, între 0,75 și 7,5 kW, unde se află majoritatea acționărilor din clădiri. În 2017 aceasta s-a extins pentru toată gama cuprinsă între 0,75 și 375 kW – deja intrăm în zona de industrial, unde găsim motoare și acționări mai mari. Se puteau folosi și cele IE2, dar doar cu convertizoare… Toate produsele noastre au fost dimensionate să corespundă IE3”, a mai spus Stoica.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI GEORGE STOICA

În același timp, echipamentele UPS ajută în cazul sarcinilor critice, anul trecut fiind instalat un astfel de echipament la Brașov, în cadrul unui spital modular, a spus Cătălin Crivineanu, Sales Engineer, Eaton Romania.

”Aceste echipamente sunt importante, când vorbim despre eficiență energetică, prin perspectiva costurilor. Toate UPS-urile sunt conectate la soluții cu baterii care asigură continuitatea alimentării cu energie electrică când nu există tensiune de la rețea. Eaton a dezvoltat un soft care permite acestor baterii să dea energie în rețea. Orice echipament standard are această funcționalitate. Ne ajută să fim prosumatori, să asigurăm stabilitatea rețelei de energie electrică, să reglăm frecvența”, a spus Crivineanu.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CĂTĂLIN CRIVINEANU

Bateriile pot fi astfel folosite pentru a genera energie, atunci când este nevoie. UPS-urile Eaton au o eficiență de 97-98%, față de media pieței de 95%, iar asta poate genera economii la scală, amortizând mai repede investiția.

Totodată, cardurile de comunicații Eaton sunt singurele care se supun standardelor în vigoare în ceea ce privește securitatea cibernetică, a conchis Crivineanu.

Conferința “Digitalizare și Eficiență energetică – Brașov” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, Eaton România, Enel X România, Kawasaki Gas Turbines Europe, Wiren Energy.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 200 de persoane.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu