Acasă » Electricitate » Dragu, E.ON: Amânarea plăţii facturilor este o soluţie nefericită; Guvernul să vină cu injecţii de lichiditate

Dragu, E.ON: Amânarea plăţii facturilor este o soluţie nefericită; Guvernul să vină cu injecţii de lichiditate

17 aprilie 2020
Electricitate
energynomics

Amânarea plăţii facturilor la energie electrică este o soluţie nefericită pentru sistemul energetic. În schimb, Guvernul ar trebui să injecteze lichiditate în sistem, a declarat directorul general adjunct al E.ON România, Anca Dragu, la o conferinţă de specialitate.

„S-a tot discutat de această amânare la plata facturilor cu 3 luni. Desigur, sunt persoane fizice, consumatori casnici sau companii, care pot avea dificultăţi în această perioadă cu plata facturilor. Cu toate acestea, simpla stopare a plăţii facturilor, amânarea plăţii este o soluţie nefericită, pentru că ea creează un gol de lichiditate pentru firmele de furnizare.

„Este un lanţ logic: furnizorii încasează aceste facturi şi mai departe plătesc distribuţia, plătesc sistemul de transmisie, plătesc producătorii şi asigură continuitatea procesului. Să tai pur şi simplu acest lanţ este o soluţie parţială, care denaturează întregul proces. Ceea ce ar trebui într-adevăr pus este un mecanism de injectare de lichiditate în sistem. Faptul că ici-colo tăiem intrarea de lichiditate nu ne ajută cu absolut nimic pentru a trece peste criză, ba, dimpotrivă, pune în pericol planurile de investiţii pentru perioada curentă, dar mai ales pentru relansare, atunci când lockdown-ul se va termina”, a afirmat Anca Dragu, conform Agerpres.

Oficialul E.ON România a arătat că măsura amânării ratelor la utilităţile energetice afectează doar furnizorii, însă nu şi pe producători şi distribuitori.

„Cu privire la situaţia cash-flow-ului producătorilor – producătorii nu au fost afectaţi. În acest moment noi vedem că numai furnizorii au preluat această povară a amânării plăţilor: nu există un cadru normativ, un cadru legal care să spună că dacă ai colectat 80%, plăteşti mai departe 80% către transmisie şi către producţie. Nu ar fi o măsură firească nici asta, ar fi o împărţire echilibrată a poverii, dar ideea e să aducem cash în sistem, nu să alergăm să scăpăm fiecare de această obligaţie a plăţii. Deci, ar fi corect ca în sistem să se împartă povara şi să ajungă până la producător, dar de fapt şi mai corect ar fi să nu existe şi atunci să vină statul, că în situaţie de criză se vede rolul statului, să vină cu această soluţie de injecţie de lichiditate pentru a proteja business-urile, atât consumatorii, cât şi furnizorii”, a susţinut Dragu.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *