Acasă » Petrol și Gaze » Delgaz Grid: Șapte persoane au sfârșit tragic din cauza intoxicației cu CO în acest an

Delgaz Grid: Șapte persoane au sfârșit tragic din cauza intoxicației cu CO în acest an

28 septembrie 2020
Consumatori
Energynomics

Un număr de șapte persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon (CO) și alte 17 au fost afectate, ca urmare a celor 11 incidente petrecute, de la începutul anului până în prezent, în județele Sibiu, Mureș, Caraș Severin, Maramureș, Hunedoara și Timiș, în zona de activitate a Delgaz Grid.

Incidența cea mai mare a cazurilor s-a înregistrat în sezonul rece, în timpul funcționării instalațiilor de încăzire cu gaze naturale. Astfel, 8 din cele 11 incidente din aria de activitatea a Delgaz Grid s-au petrecut în primele trei luni ale acestui an, cauzele principale fiind folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor, coșuri de fum colmatate sau defecțiuni la sobe (plite crăpate, sobe de teracotă neetanșe).

“Sunt șapte oameni a căror viață s-a sfârșit tragic numai în acest an și alte zeci care suferă că și-au pierdut copii, părinți, frați sau bunici. De multe ori lăsăm lucrurile la voia întâmplării, în ideea că se poate și așa. Stă în puterea noastră să prevenim astfel de situații și de aceea pregătirea pentru sezonul rece trebuie să înceapă de pe acum. E nevoie de verificarea centralelor, a sobelor și a coșurilor de fum și toate acestea trebuie făcute de specialiști”, spune Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

”Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri legate de intoxicațiile cu monoxid de carbon”, spun oficialii Delgaz Grid.

Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat și odată acumulat în încăpere devine periculos. Simptomele intoxicaţiei depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *