Cristian Athanasovici, Kawasaki: Avem soluții hibride care includ tehnologii verzi

0

Kawasaki a implementat deja primele soluții de cogenerare în România, a spus Cristian Athanasovici, Business Development Manager, Kawasaki Gas Turbines Europe, în cadrul conferinței pentru digitalizare și eficiență energetică dedicate orașului Constanța, organizate de Energynomics.

”Avem soluții implementate deja în România, atât în sectorul industrial, cât și în sectorul urban – în sistemul centralizat de alimentare cu căldură. Puteți vedea o turbină Kawasaki de 8MW la Bacău. De asemenea, Kawasaki este interesată de reducerea emisiilor poluante și, din acest punct de vedere, dacă până acum ceva vreme turbinele Kawasaki puteau să utilizeze numai gaz natural pentru producerea de energie, de doi ani echipamentele noastre pot funcționa și pe hidrogen”, a spus Athanasovici.

”Avem soluții de cogenerare care pot să utilizeze simultan gaz natural cu hidrogen, dar pot să utilizeze și numai hidrogen. Rentabilitatea unei asemenea soluții, pe hidrogen, își va spune cuvântul în funcție de prețul de achiziție al hidrogenului.

În momentul de față, hidrogenul este o direcție strategică lansată de UE, dar depinde de costul și de tehnologiile de producție. Hidrogenul verde, provenit din electroliza apei, este fără emisii poluante. Mai sunt însă și alte surse, trebuie văzut care din ele au cele mai scăzute amprente de carbon”, a mai spus Athanasovici.

Kawasaki este un producător mondial de echipamente energetice prezent în Europa în special prin divizia care produce turbinele cu gaze și motoarele cu ardere internă. La bază, aceste echipamente utilizează gazul natural și au o putere instalată de 1,8-34 MWe, pentru turbinele cu gaze și de 5,2MWe și 7,8MWe pentru motoare.

Kawasaki a dezvoltat anul trecut un nou motor, cu o putere de 7,8MWe, care are cel mai mare randament electric din clasa lui – de 51%. Motorul a fost premiat în Japonia de către Centrul japonez pentru Utilizarea Energiei și Cogenerarea de Înaltă Eficiență.

Totodată, Kawasaki a dezvoltat la Kobe, în Japonia, o centrală care funcționează 100% cu hidrogen, de 1,8MWe. ”Rezultatele acestei centrale sunt foarte bune și suntem gata să venim și să facem un copy-paste a unui asemenea proiect în România și nu numai. Trebuie să avem grijă ca noile centrale pe cogenerare pe care le propunem să fie extrem de prietenoase cu mediul și din această cauză, personal cred că o să apară într-un timp foarte scurt niște soluții hibride care vor combina tehnologiile de cogenerare cu energii regenerabile – respectiv cu panouri solare, fotovoltaice, cu ciclu organic, precum și alte soluții. Din acest punct de vedere, Kawasaki este foarte deschis și suntem pregătiți cu noi echipamente”, a conchis Athanasovici.

Conferința “Digitalizare și Eficiență energetică – anul 5 – Constanța” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri Kawasaki Gas Turbines Europe, Wiren Energy.

S-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog peste 200 de persoane.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu