Acasă » Petrol și Gaze » Chiriţoiu: Preţul energiei şi gazelor va creşte, statul nu mai poate subvenţiona

Chiriţoiu: Preţul energiei şi gazelor va creşte, statul nu mai poate subvenţiona

16 noiembrie 2018
Consumatori
energynomics

Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenţiona în continuare, a declarat, joi, preşedintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de profil.

„Un lucru mai greu de acceptat, dar inevitabil, este că, în momentul în care ne integrăm în piaţa europeană, fie de gaze, fie de electricitate, tendinţa inevitabilă este să avem preţuri similare cu ţările din jurul nostru. Aceasta este definiţia unei pieţe, preţurile tind să se egalizeze”, a spus Chiriţoiu.

El a arătat că acest lucru se întâmplă deja în ceea ce priveşte preţul carburanţilor fără taxe, conform Agerpres.

„Lucrul acesta, ne place sau nu ne place, se va întâmpla şi la electricitate, şi la gaze. Acesta poate fi un lucru bun pentru România şi pentru producătorii noştri, pentru că, în general, suntem exportatori de energie electrică şi, în momentul în care se vor dezvolta noi capacităţi de producţie din Marea Neagră, probabil vom deveni exportatori şi de gaze, deci un lucru bun pentru economia noastră. Dar va însemna creşterea preţului”, a subliniat oficialul Concurenţei.

În acest context, Chiriţoiu a amintit că încă nu a fost definit consumatorul vulnerabil, care va fi cel mai afectat de aceste scumpiri.

„Trebuie să vedem care sunt consumatorii care sunt mai puternic afectaţi de creşterea preţurilor. Este un subiect vechi şi m-aş bucura să îl rezolve actuala guvernare. Tendinţa va fi ca toţi românii să se considere vulnerabili, dar nu suntem chiar toţi vulnerabili. Nu chiar toţi românii vor putea cere Guvernului să fie subvenţionaţi pentru cheltuielile legate de energie”, a precizat preşedintele instituţiei de concurenţă.

El a oferit drept exemplu locuitorii din Bucureşti şi Ilfov, zone unde s-a depăşit produsul intern brut per capita mediu al Uniunii Europene.

În plus şi consumatorii industriali vor fi afectaţi de aceste scumpiri, iar Chiriţoiu a arătat că marii consumatori de electricitate au fost deja susţinuţi de stat prin exceptarea de la plata unei părţi consistente a certificatelor verzi.

„Poate că trebuie să gândim măsuri de acest gen şi pentru alte taxe care afectează competitivitatea agenţilor economici”, a completat el.

2 comentarii la „Chiriţoiu: Preţul energiei şi gazelor va creşte, statul nu mai poate subvenţiona”

  1. Sigur dvs, cei parca 300 parlamentari , majoritatea membrilor de partid din structurile centrale si locale,personale din Madagascar-Costa Rica etc…. si inca vreo 1000 de persoane nu vor fi consumatori vulnerabili.Ar fi bine la cunostintele dvs sa definiti ce inseamna consumator vulnerabil in conditiile concrete ale tarii noastre.Daca va e rusine sa definiti acest concept, nu faceti referire la integrarea in piata europeana a electricitatii si gazelor.In ceea ce priveste exportul de energie electrica ar fi cazul, daca aveti voie sa faceti o analiza a exportului in ultimii sa zicem 3 ani, dar cred ca daca primiti verde trebuie facuta analiza asa cum se dispune.In ceea ce priveste exportul de gaze din Marea Neagra ar trebui sa fiti mai rezervat, atata timp cat in economie productia este la pamant,poate ne mai gandim si la acesta tara inainte de a facilita baietilor destepti exportul.Dar e frumos cum vorbiti si ganditi, ce conteaza oamenii si asigurarea unor conditii decente de viata daca ne referim la asigurarea caldurii si apei , unde toate societatile sunt in insolventa/faliment sau la scoli si gradinite unde copii stau cu paltoane pe ei, inclusiv cele care au WC-urile in fundul curtii.Inafara cartierelor de VIP-uri poate faceti o vizita la 5-10 km in jurul Bucurestiului si sa observati singur cati au canalizare, apa potabila si strazi asfaltate.Poate nu ar fi rau sa mai lasati si alti oameni din cadrul Consiliului Concurentei sa-si spuna parerile, sau daca vorbesc primesc lichidarea.Deci d-le presedinte, prin functia importanta pe care o detineti de multi ani, ar trebui sa aveti interventii si pentru oamenii de rand ai acetei tari ,care sunt multi si cu probleme grele.

  2. Indiferent de ce se intampla inafara tarii, tariel OPEC au cele mai mari facilitati inauntrul tarii la petrol. MA refer simplu pret/gram, Kg, baril, etc. De ce la noi e totul anapoda? De ce in contra buzunarului oamului carea avut noroc sa se nasca in aceasta tara daruita de Dumnezeu cu atatea bogatii? Uite-asa ne faceti dor de Ceausescu si de alte vremuri,….. Aveti de toate; Va lipseste doar patriotismul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *