Acasă » Interes general » Chiriţoiu: Modificăm Legea concurenţei neloiale, pentru a interveni dacă o firmă mare abuzează de puterea de negociere în relaţia cu furnizorii

Chiriţoiu: Modificăm Legea concurenţei neloiale, pentru a interveni dacă o firmă mare abuzează de puterea de negociere în relaţia cu furnizorii

4 iunie 2020
Interes general
energynomics

Consiliul Concurenţei a elaborat un proiect pentru modificarea Legii concurenţei neloiale, astfel încât să poată fi abordată şi relaţia dintre firmele mari, cu o cotă de piaţă de 20-30%, şi cele mici, unde nu se poate interveni potrivit Legii Concurenţei, a declarat preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu.

„Este o aducere la zi a legii, bazându-ne pe experienţa pe care am avut-o până acum. Am clarificat încălcările, am îmbogăţit metodele de investigaţie, folosind instrumentele pe care le avem pe Legea Concurenţei. Acestea sunt lucruri, să le spunem, uzuale. Ce este într-adevăr deosebit este că, dacă până acum, în Legea concurenţei neloiale discutam numai despre modul în care se raportează o firmă faţă de altă firmă concurentă, acum ne ocupăm şi de raporturile dintre firme care au relaţii comerciale unele cu altele, fie că sunt furnizori, fie că sunt clienţi. Vorbim despre relaţia dintre firmele mari cu firmele mici, despre modul în care o firmă mare îşi tratează clienţii sau furnizorii mici. Practic, acesta este elementul de noutate în lege, faptul că ne vom preocupa şi de exploatarea poziţiei superioare de negociere, prevedere care există deja în alte state din Uniunea Europeană”, a explicat Chiriţoiu, conform Agerpres.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a subliniat că modificarea a fost determinată de existenţa unor sesizări privind tratamente incorecte pe care firmele mari le aplică firmelor mai mici cu care relaţionează, dar şi de faptul că, venind după o perioadă de criză, genul acesta de comportamente s-ar putea acutiza sau ar putea creşte numeric, deoarece sunt multe firme care ies slăbite din criză şi vor fi mai vulnerabile în faţa unor tratamente incorecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *