Acasă » Termo » Minerit » CEH a primit de la Ministerul Mediului o sancţiune de 588 de milioane de lei

CEH a primit de la Ministerul Mediului o sancţiune de 588 de milioane de lei

10 decembrie 2015
Minerit
energynomics

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a fost sancţionat de Ministerul Mediului cu o amendă de 588 de milioane de lei (peste 132 de milioane de euro) pentru întârzierea achiziţionării certificatelor de carbon şi nerespectarea condiţiilor de mediu. În vară, statul român şi Comisia Europeană au aprobat un ajutor de salvare pentru CEH, de fapt bani pentru cumpărarea drepturilor de poluare, dar Guvernul a acordat banii cu o întârziere de trei luni.

Întârzierea s-a transpus şi într-o creştere a preţului certificatelor cu peste un milion de euro. Între timp, ajutorul de salvare a fost transformat în împrumut pentru restructurare, dar planul de reformă al CEH deja a depăşit data până la care trebuia prezentat. Noua sancțiune apăsătoare se adaugă problemelor financiare şi de operare grave prin care trece unitatea hunedoreană.

”Semnalele de alarmă trase de organizația noastră sindicală cu privire la politizarea excesivă a conducerii CEH și, mai grav, cu privire la conducerea economică direcționată către interesele de partid nu au fost luate în seamă nici de organele abilitate ale statului și nici de Guvern.[..] Evident că această amendă poate fi contestată pentru că dacă depășim vina directorilor care în loc să pună bani deoparte pentru achiziția certificatelor de carbon au cotizat la pușculița de partid putem vorbi de o vină a Guvernului României căruia i-au trebuit trei luni pentru a pune în practică o hotărâre pe care chiar el a inițiat-o. Dacă această Hotărâre de Guvern din 22 aprilie ar fi reprezentat pentru Guvernul României o responsabilitate, Complexul Energetic Hunedoara ar fi putut, până la sfârșitul lunii aprilie, achiziționa acele certificate de carbon așa cum s-a întâmplat în perioada dintre 22 iulie și finalul lunii august când prima tranșă a acestui ajutor de salvare a ajuns la CEH”, spune Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele, citat de presa locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *