Acasă » Petrol și Gaze » BSOG ar putea da statul român în judecată, în funcție de rezultatul negocierilor asupra concesiunilor offshore

BSOG ar putea da statul român în judecată, în funcție de rezultatul negocierilor asupra concesiunilor offshore

12 februarie 2019
Explorare și producție
energynomics

Chiar dacă a adoptat joi decizia finală de investiție în ceea ce privește Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia din Marea Neagră, compania Black Sea Oil & GAs (BSOG), controlată de gigantul de asset management Carlyle Group LP, nu exclude posibilitatea de a urma o acțiune juridică în cazul în care autoritățile nu renunță la moficările fiscale, restricțiile de vânzare a gazelor sau reglementările impuse prin legea Offshore sau prin Ordonanța de Urgență 114. “Deși ne-am angajat să dezvoltăm proiectul MGD, vom realiza, în paralel, demersuri pentru restabilirea tuturor drepturile noastre în ceea ce privește dispozițiile fiscale, comercializarea gazelor și alte aspecte de reglementare care, împreună, subminează viabilitatea dezvoltării proiectelor de gaze naturale din Marea Neagră. Așteptăm cu nerăbdare să purtăm un dialog constructiv cu autoritățile competente în vederea soluționarii acestor probleme, dar nu excludem posibilitatea de a urma o acțiune juridică în cazul în care calea dialogului nu va avea un rezultat pozitiv”, a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, pentru Profit.ro.

După ce legea offshore a obligat investitorii să vândă jumătate din producția lor pe piața locală și să plătească impozite și taxe mai mari, ordonanța de urgență 114/2018 a limitat prețul gazelor naturale (inclusiv pentru producătorii offshore) și a mai impus un impozit suplimentar de 2%, ceea ce crește costul investițiilor, în special în proiectele offshore, deja costisitoare, potrivit România Insider.

BSOG așteaptă totuși un dialog constructiv cu autoritățile competente pentru a rezolva aceste probleme, dar nu exclude posibilitatea de a lua măsuri legale dacă aceste discuții nu au un rezultat pozitiv. Beacom a explicat că decizia de săptămâna trecută a fost mai degrabă luată ca să nu se renunțe la investițiile făcute până acum. Investitorii încă așteaptă să înceapă producția în primul trimestru al anului 2021, a anunțat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *