Acasă » Electricitate » BEI și E-Distribuzione semnează primul acord de împrumut sustenabil de 600 mil. euro

BEI și E-Distribuzione semnează primul acord de împrumut sustenabil de 600 mil. euro

2 iulie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

E-Distribuzione și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un acord de împrumut asociat obiectivelor de sustenabilitate, în valoare de 600 de milioane de euro.

“Această tranzacție reprezintă un pas important pentru BEI în evoluția sa spre a deveni ‘banca climatică’ a UE”, a declarat Miguel Morgado, Director al Băncii Europene de Investiții pentru operațiunile de finanțare în Italia, Malta, Croația, Slovenia și Balcanii de Vest.

“Din 2025, cel puțin jumătate dintre împrumuturile noastre va trebui să meargă spre activități cu un impact pozitiv asupra climei. Mai mult, din acest an, toate operațiunile BEI sunt aliniate obiectivelor Acordului de la Paris. Datorită sinergiei cu Enel, fundamentată de leadership-ul și expertiza sa în domeniul finanțării sustenabile, acest împrumut este pe deplin în conformitate cu obiectivele noastre de combatere a schimbărilor climatice. Această tranzacție joacă, de asemenea, rol major în susținerea redresării economice post-pandemice și în privința impactului asupra ocupării forței de muncă. Faptul că 70% din suma acordată prin acest împrumut va fi utilizată în sudul Italiei reiterează importanța cooperării dintre Enel și BEI.”

“În calitate de lider în finanțare sustenabilă și pionier în domeniul instrumentelor asociate sustenabilității, am semnat un acord istoric cu Banca Europeană de Investiții, care va influența cu siguranță viitorul dezvoltării și finanțelor publice”, a declarat Alberto De Paoli, CFO Enel. “Evoluția finanțării sustenabile va determina creștere pe termen lung și o tranziție firească în Europa, prin accelerarea investițiilor aliniate Acordurilor de la Paris și Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Aceasta este o oportunitate fără precedent atât pentru instituțiile private, cât și pentru cele publice, de a mobiliza capital prin utilizarea instrumentelor asociate sustenabilității, lucru ce ne va susține în atingerea obiectivelor privind acțiunea climatică.”

BEI semnează pentru prima dată un acord de împrumut asociat sustenabilității și vizează atingerea obiectivului Enel de a reduce emisiile directe de gaze cu efect de seră (Scope 1), măsurat în grame de CO2 echivalent pe kWh, egal sau sub 148 gCO2eq / kWh până în 2023, contribuind astfel la Obiectivul Organizației Națiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă (ODD) 13 (Acțiune climatică).

În funcție de realizarea acestui obiectiv, acordul prevede un mecanism de creștere / descreștere care va declanșa o ajustare a marjei.

Acordul este în conformitate cu cadrul de finanțare asociat obiectivelor de sustenabilitate al Enel, actualizat în ianuarie 2021, care integrează sustenabilitatea în programul global de finanțare al grupului. Cadrul este aliniat Principiilor Obligațiunilor de Sustenabilitate (SLBP – Sustainability-Linked Bond Principles) ale Asociației Internaționale a Pieței de Capital (ICMA), precum și Principiilor Împrumuturilor de Sustenabilitate ale Loan Market Association (LMA), validate de furnizorul Vigeo Eiris.

Acordul consolidează parteneriatul dintre BEI și Enel și reiterează angajamentul celor două insitituții față de o Europă mai rezilientă și mai durabilă, prin operațiuni de finanțare sustenabilă.

Mai precis, componenta asociată sustenabilității a acordului reprezintă o evoluție semnificativă în sectorul financiar, în recunoașterea posibilității de a sprijini realizarea obiectivelor cheie, concrete și ambițioase de sustenabilitate, promovând în același timp o tranziție justă către o economie cu un nivel redus de carbon.

Acordul va sprijini lansarea investiției E-Distribuzione în proiectul „e-Grid” care vizează reînnoirea și dezvoltarea rețelei electrice, creșterea rezilienței acesteia în fața condițiilor climatice și actualizările tehnologice menite să îmbunătățească calitatea serviciilor de distribuție a energiei electrice. De asemenea, acest acord are menirea de a accelera tranziția energetică, pentru ca rețeaua electrică să poată prelua o pondere din ce în ce mai mare a producției de energie din surse regenerabile și să poată susține mobilitatea electrică, precum și o serie de servicii inovatoare pentru consumatori. În plus, va reduce expunerea la riscurile legate de schimbările climatice.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *