Ariston Thermo: Debranşările de la sistemul centralizat de încălzire cresc cu 80%

2

Conform unei analize realizate de Ariston Thermo România, de la începutul anului şi până la finele lunii august, 10.736 de familii din România au luat decizia de a renunţa la sistemul centralizat de încălzire, se arată într-un comunicat. Numărul acestora este cu aproape 78% mai mare comparativ cu cel raportat în perioada similară din 2015. Astfel, cele peste 10.700 de familii au optat pentru un sistem propriu de încălzire, centrala termică cu funcţionare pe gaz fiind principala alegere.

„Studiile derulate periodic arată că românii înţeleg tot mai mult avantajele unei centrale termice proprii şi sunt tot mai receptivi către noile tehnologii în acest sens. Astfel, datele oficiale arată că, din anul 2012 şi până în prezent, peste 202.674 de familii au decis să renunțe la sistemul centralizat de încălzire, iar cea mai mare parte a acestora a optat pentru instalarea unei centrale termice de apartament pe gaz”, spune Cătălin Drăguleanu, director general Ariston Thermo România.

Raportat la situaţia din primele opt luni din acest an, conform datelor ANRSC, în topul judeţelor unde s-au raportat cele mai multe debranşări se află Galaţi, unde 3.670 de apartamente figurează ca debranşate. Pe locurile următoare în top se află Timiş, cu peste 2.200 de apartamente, şi Hunedoara, cu peste 1.700 de familii ce au renunţat la sistemul centralizat.

„Din 2002 şi până în prezent, sistemul centralizat din România a pierdut cca. 50% dintre abonaţi. Astfel, dacă în 2002 erau branşate cca. 2,48 milioane de locuinţe, la finele lunii august 2016 mai erau racordate doar 1,25 milioane de locuinţe. În acelaşi timp însă, parcul de centrale termice instalate a crescut substanţial, cu cca. 436%, de la cca. 410.000 de unităţi în 2002, la peste 2,2 milioane în acest moment”, a afirmat Drăguleanu.

Harta încălzirii – tot mai puţine locuinţe branşate în întreaga ţară

Analiza realizată de Ariston Thermo România pe baza datelor raportate de ANRSC mai arată că, la finele lunii august 2016, doar 26% dintre locuinţele din mediul urban din România mai erau branşate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, în 9 judeţe din ţară întreaga populaţie a ales debranşarea şi foloseşte sisteme proprii de încălzire a locuinţei. În plus, alte 13 judeţe au mai puţin de 10% dintre locuinţe racordate la CET-uri.

„Alte 17 judeţe din România mai au branşate doar între 10 şi 50% dintre locuinţe, în timp ce doar două judeţe şi Capitala mai au conectate puţin peste 50% dintre apartamente”.

De asemenea, acesta a subliniat că Bucureşti este oraşul care însumează cca. 45% din totalul apartamentelor branşate la sistemul centralizat de încălzire din România.

Totodată, Ariston a lansat în România propria aplicație mobilă pentru control online a centralei termice. Folosirea noii aplicaţii poate genera economii de până la 25% la consumul de energie, conform companiei.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

2 Comments

  1. Autorul scrie tampenii, trebuia sa se informeze direct de la ANRSC, nu sa ia informatiile de la un vanzator de centrale !!!!

    • mm

      Bună ziua,

      mulţumim pentru feed-back! Este întotdeauna util şi ne ajută să devenim mai buni.

      Informaţiile sunt atribuite sursei. Vă încurajăm să veniţi cu propria perspectivă, asumată sub identitate verificabilă.

      Cu respect,
      Gabriel Avăcăriţei

Lasă un comentariu