Acasă » Electricitate » ANRE a aprobat investiţii de circa 1,7 mld. lei în acest an în reţelele electrice

ANRE a aprobat investiţii de circa 1,7 mld. lei în acest an în reţelele electrice

24 martie 2021
Distribuţie
Energynomics

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat pentru operatorul de transport şi sistem şi operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari, pentru anul 2021, investiţii totale de cel puţin 1,684 miliarde lei, potrivit unui comunicat.

Lucrările de investiţii au ca scop îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă a serviciului, a siguranţei în funcţionare, reducerea costurilor de operare şi mentenanţă, întărirea reţelelor pentru creşterea capacităţii de racordare la reţea a utilizatorilor, creşterea eficienţei energetice şi realizarea sistemelor de măsurare inteligentă.

Astfel, Transelectrica are un plan de investiţii de 330 de milioane de lei, E-Distribuţie Muntenia – 215 milioane de lei E-Distribuţie Banat – 127 milioane de lei, E-Distribuţie Dobrogea – 105 milioane de lei, Delgaz Grid – 150 milioane de lei, Distribuţie Energie Oltenia – 207 milioane de lei, Muntenia Nord – 176 milioane de lei, Transilvania Nord – 187 milioane de lei, Transilvania Sud – 187 milioane de lei.

Suplimentar faţă de planul anual de investiţii aprobat pentru fiecare operator de distribuţie, operatorii au obligaţia de a finanţa realizarea instalaţiilor de racordare a clienţilor casnici, precum şi a clienţilor finali noncasnici a căror instalaţie de racordare este mai mică de 2.500 metri.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *