Analizele de laborator ale lubrifianților permit identificarea rapidă a defecțiunilor

1

Analizele de laborator ale lubrifianților și unsorilor folosite în industrie pot contribui la reducerea costurilor prin rapoarte de diagnoză asupra echipamentelor. Este un pas important în mentenanța predictivă, am aflat de la Florin Aconstantinesei, Managerul Laboratorului Terraverde. “Această abordare oferă economii de costuri atât din perspectiva consumului de energie și a pieselor de schimb, cât și a costurilor generate de nefuncționarea echipamentelor”, a explicat el la EnergynomicsTalks.

Laboratorul Terraverde oferă servicii de analize lubrifianți care vin în sprijinul echipelor de mentenanță din industrie și nu numai. “Ceea ce facem noi este să identificăm defecțiunea mai aproape de momentul în care apare, cu mult timp înainte de punctul în care se produce avaria”, a spus Florin Aconstantinesei.

Indiferent de industrie, obiectivul principal este menținerea echipamentelor sigure și fiabile pentru o durată de viață cât mai lungă. “Noi îi ajutăm pe clienții noștri să obțină timpul maxim de funcționare la cel mai mic cost”. Concret, prin analizele realizate în Laboratorul Terraverde sunt determinate proprietățile chimice ale uleiului, contaminarea cu particule feroase și neferoase, precum și contaminarea cu alte lichide. “Aceasta ne permite să facem evaluarea stării de uzură internă a echipamentului, să creăm un istoric unic pentru fiecare echipament și, nu în ultimul rând, să obținem economii prin eliminarea mentenanței corective neprogramate”, a explicat Florin Aconstantinesei.

Un studiu de caz prezentat la EnergynomicsTalks a arătat că frecvența de realizare a analizelor s-a redus rapid, pe măsură ce datelor au permis construirea unui profil specific. “La început făceam analizele la fiecare sută de ore de funcționare. Am ajuns destul de repede să facem analizele la fiecare 700 de ore de funcționare. În același timp, am reușit să prelungim durata de utilizare a lubrifiantului cu 2.800-3.000 de ore între schimburi, ceea ce a însemnat o economie de 1.600 de euro”, a spus Florin Aconstantinesei.

O sursă suplimentară de economii este cea provenind din înlocuirea la timp a unor piese uzate, înainte de producerea unor avarii majore. “Noi am recomandat înlocuirea unor piese. Potrivit datelor oferite de client, defectarea pieselor și impactul asupra echipamentului ar fi însemnat un cost de peste 4.000 de euro”, a precizat managerul Laboratorului Terraverde.

“Economiile aduse de mentenanța preventivă se constituie în buget suplimentar care poate fi reinvestit”, subliniază Florin Aconstantinesei.

“Ne folosim de acest instrument de mentenanță predictivă pentru a acumula istoric și baze de date unice”, adaugă el. Istoricul creat prin această tehnică de monitorizare colectează informații vitale cu privire la compoziția chimică a uleiului, contaminarea, degradarea etc, precum și cu privire la starea de sănătate a utilajului și uzura mecanică, totul pe baza testării unei mostre de ulei.

“Principiul esențial de diagnosticare a uleiului are la bază faptul că lubrifianții care au luat contact cu utilajul aduc informații cu privire la funcționarea normală sau anormală a utilajului, a motoarelor, a sistemului de transmisie sau a sistemului hidraulic. Analiza uleiului uzat ne ajută să avem o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în interiorul motorului și astfel să putem evita reparații costisitoare sau avarii”, a explicat managerul Laboratorului Terraverde.

EnergynomicsTalks este un produs editorial lansat de platforma de comunicare Energynomics pentru a încuraja continuarea dialogului profesional în comunitatea energetică din România în perioada stării de urgență și a restricțiilor impuse prin distanțarea socială.

Share.

1 Comment

Lasă un comentariu