Roșia Montană – un îndreptar

ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

Autor: Mihnea Vasilache

Încep prin ce nu îmi propun. Nu voi emite un verdict sau o concluzie în dosarul Roşia Montană. Nu intenționez să produc o opinie de fezabilitate sau o critică legală. Sunt însă frustrat de puţinătatea faptelor şi de superficialitatea analizelor din dezbaterea publică pe subiectul Roşia Montană, dezbatere extrem de importantă pentru societatea şi economia românească. În consecinţă mi-am propus să creez un scurt îndreptar în sensul unei colecţii de date şi fapte relevante.

Dimensiuni

Rezervele de aur globale – în sensul cel mai larg de „proven, probable, measured, indicated and inferred” – totalizează 3 miliarde de uncii (107,000 tone) în 439 de mine active şi locaţii cu potenţial de explorare. O treime din total, aproximativ 1 miliarde de uncii, sunt localizate pe continentul nord-american. Numai 31 de mine active şi potenţiale conţin peste 10 milioane de uncii în rezerve inclusiv Roşia Montană (Albă).

Perimetrul concesiunii ce se propune a fi exploatată este neregulat cu dimensiuni laterale mai mari de 2.5 km. Rezervele potenţiale din acest perimetru sunt de 11.7 milioane de uncii (328 tone) de aur şi de 81 de milioane de uncii de argint (2,271 tone). Pentru comparaţie, Grasberg, cea mai mare mînă de aur din lume, localizată în Papua (Indonesia), are reserve de 106 milioane de uncii (2,975 tone) de aur. Muruntau, cea mai întinsă (că suprafaţă) mînă deschisă din lume, se află în deşertul Kyzyl Kum din Uzbekistan şi are un perimetru de 3.5km x 2.5km la suprafaţă. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

În consecinţă, potenţială mînă de la Roşia Montană ar fi în primele 30 din lume (dar nu în top 10) cu rezerve de aproximativ 11% din cele ale celei mai bogate şi măsurând aproximativ două treimi suprafaţă celei mai întinse. Discrepanţa între întindere şi rezerve este cauzată de concentraţia relativ scăzută de aur din sol.

Valoare

Preţul curent al aurului este de $1,364/uncie şi al argintului de $23/uncie. În ultimele 12 luni preţul aurului a variat între $1,200 şi $1,790 iar al argintului între $18 şi $35. În ultimii 5 ani preţul aurului a variat între $712 şi $1,900 iar al argintului între $9 şi $48.

Statul român are două principale surse de venit direct dacă mînă este exploatată. Redevenţă („royalty”) şi participarea de 25% din acţiunile companiei. Viaţa minei este estimată la 16 ani plus încă 3, când se va continuă rafinarea minereului cu concentraţie scăzută de aur după oprirea excavărilor. Am aflat azi că licenţă de exploatare expiră în 2019 deci ea va trebui renegociată după începerea exploatării care este previzionată la sfârşitul anului 2016.

PWC a făcut în 2012 un studiu comparat al redevenţelor şi fiscalităţii mineritului în lume. Comparaţia cu Roşia Montană nu este imediată pentru că principalele ţări unde se află mine mari de aur (SUA, Canada, Australia, Africa de Sud) sunt state federale şi că atare există multiple nivele de redevenţe şi taxe. Se poate observă că nivelul redevenţelor la exploatarea aurului variază între 2% – 10% în ţările discutate mai sus dar pot ajunge şi la 14%-16% în ţări că Chile, Peru sau în provincii canadiene precum Quebec şi British Columbia. Merită menţionat în că Rusia nivelul redeventei este de 6%. În plus o serie de ţări în curs de dezvoltare impun o participare minimă a statului în orice proiect minier (în general în jur de 10%).

Cu ajutorul acestor informaţii am construit un model financiar simplu prin care am estimat vânzările minei pe perioada celor 19 ani de activitate. În plus am studiat profitabilitatea medie (la nivel de „Net Income”) înainte de dividende a unor companii specializate în exploatarea aurului şi listate la bursă. Această profitabilitate variază în funcţie de preţul aurului, geografia exploatării şi ciclurile economice dar se încadrează în general între 20% – 30% din venituri. După cum era de aşteptat profitabilitatea medie mai mare se regăseşte în Africa iar nivelul de jos este predominant în SUA şi Canada.

Presupunând că preţul aurului şi argintului rămâne constant pe toată durata exploatării se poate aproxima valoarea care îi revine statului român (prin redevenţe şi acţionariat) precum şi sensitivitatile acestei valori la schimbări în preţul aurului şi a profitabilităţii medii. Menţionez că am folosit o dobânda de decontare a fluxurilor de numerar de 3% bazată pe valoarea unui contract de tip CDS pe România la 10 ani.

În aceste condiţii valoarea în prezent („net present value”) care revine statului român la o profitabilitate medie a minei de 20% este de aproximativ $1.4 miliarde. Dacă profitabilitatea este de 30% suma creşte la $1.7 miliarde. Un preţ al aurului cu $100/uncie mai mare pe durata expoatarii creşte această suma cu $100 milioane. La o profitabilitate de 30% şi un preţ al aurului la nivelul maxim istoric valoare care revine statului român este de $2.4 miliarde. În concluzie intervalul aproximativ al beneficiului statului este de $1.4 – $2.4 miliarde de dolari.

Aceste calcule nu includ potenţiale beneficii adiţionale din exploatarea, de exemplu, a unor metale rare care s-ar putea află în perimetrul minei. Metalele rare nu sunt aşa cum le spune numele rare în sine, ci doar dificil de extras şi scump de procesat la concentraţia foarte înalta, necesară în industria electronică unde sunt folosite în principal.

China tibet

În prezent cel mai mare producător (şi consumator) de metale rare din lume este China, extracţia având loc în mine vechi de aur din secolul XIX. Statutul semi-monopolist al Chinei a dus la o creştere fabuloasă a preţului metalelor rare ceea ce a impulsionat SUA să înceapă explorarea propriilor mine vechi pentru materiale similare. Geologul Auriel Santimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minierea de stat de la Roşia Montană afirmă recent că zăcămintele de metale rare din perimetrul propus pentru exploatare au o valoare semnificativă. Momentan nu este clar dacă potenţială exploatare a acestor minereuri sau, în general, a oricăror alte materiale este supusă unor taxe de redevenţă.

Tehnologie

Poate cel mai controversat aspect al unei potenţiale mine la Roşia Montană îl constă tehnologia de exploatare „cu cianuri”. În termeni tehnici, în engleză, această tehnologie se numeşte „cyanide heap-leach gold mining” sau „leşiere cu cianuri”. Acest proces a fost dezvoltat industrial prima oară în 1885 în Glasgow de către chimistul scoţian John Stewart MacArthur cu ajutorul financiar al fraţilor Forrest – de unde şi numele de procesul MacArthur-Forrest. În ziua de azi 90% din minele de aur din lume folosesc acest proces.

Se începe prin excavarea pământului care conţine minereu şi aducerea la o uzina de măcinare şi concasare. Apoi se formează grămezi mari de minereu în aer liber care stau pe o suprafaţă impermeabilă. Aceste grămezi sunt „irigate” de la vârf cu o soluţie de cianură de sodiu sau potasiu care apoi se scurge încet (durează săptămâni) prin grămadă de minereu. În cursul acestui proces soluţia de cianură dizolvă (şi astfel extrage) aurul din grămadă de minereu. Ea este ulterior colectată într-un iaz de unde se pompează prin ţevi la fabrică de procesare unde se extrage aurul. Soluţia de cianură rămasă în urmă extracţiei se păstrează în iazuri artificiale pentru a fi refolosită sau neutralizată înainte de depozitare. Minereul rămas în urmă tratamentului („tailings” sau „sterile”) care conţine urme de cianuri se depozitează în iazuri de decantare special amenajate unde se varsă de asemenea soluţiile de cianuri care nu se mai folosesc şi au fost neutralizate. Întregul proces poate fi văzut aici.

Riscuri de mediu

Riscurile majore ale acestui proces tehnologic derivă în principal din folosirea cianurii care este un element toxic. Deşi soluţiile apoase de cianură se degradează relativ rapid în aer liber unele derivate mai puţin toxice pot persistă ani de zile. În consecinţă principalul pericol într-o exploatare minieră cum se propune la Roşia Montană este scurgerea accidentală a diferitelor soluţii pe parcursul procesului de producţie. Deşi tehnologia a evoluat în ultimele decenii şi regulile Uniunii Europene au stabilit parametrii operationali stricţi riscurile de intoxicare ale mediului înconjurător există peste tot în lume. Că o paranteză, ultima „înăsprire” a legislaţiei de protecţie a mediului (vezi aici) a avut loc că un răspuns direct al accidentului de la Baia Mare din 2000.

Merită menţionat că RMCG şi-a luat contractual angajamentul de a folosi parametri şi mai stricţi în exploatare decât o cere legislaţia UE. RMCG este de asemeni semnatar al Internaţional Cyanide Management Code care este un agrement global sub egida UNEP („United Nations Environmental Program”) la care au aderat principalele companii de minerit din lume.

Un alt aspect important al riscurilor proiectului de la Roşia Montană îl reprezintă metodologia de control a parametrilor de siguranţă legali şi contractuali. Momentan nu este clar care sunt instituţiile statului român responsabile pentru controlul, analiză şi eventuală remediere a accidentelor de producţie. Nu este clar dacă aceste instituţii odată identificate au resursele umane şi financiare necesare pentru supravegherea unui astfel de proiect timp de 20 de ani.

În concluzie, istoria mineritului cu aur prin leşiere cu cianuri este împănată cu accidente. În ciuda tehnologiei tot mai dezvoltate şi a legislaţiei tot mai comprehensive accidentele se întâmplă regulat. Inundaţii, cutremure, fisuri de baraj ale iazurilor artificiale, rupere de ţevi, eroare umană, infiltrare subterană – toate pot cauza probleme de mediu. Chiar şi minele exploatate în parametri optimali cauzează pe termen lung o contaminare a solului şi apelor freatice din zona de exploatare. Merită menţionat că multe din minele mari de suprafaţă din lume sunt locate în zone puţin populate, deşertice, aride sau muntoase (dar nu toate).

Investitori

Ideea iniţială a exploatării perimetrului din Roşia Montană îi aparţine controversatului om de afaceri de origine română Frank Timiş. Primele contacte cu statul român au fost făcute în 1995 şi primul contract semnat în 1996 (Nicolae Văcăroiu prim ministru). Licenţă de exploatare pe 20 de ani a fost agreată în 1998 şi semnată în 1999 pe (Radu Vasile prim ministru). Frank Timiş a folosit compania Gabriel Resources că şi contrapartidă a contractelor cu statul români. Compania era listată la bursă din Toronto încă din 1988 dar a fost preluată de Timiş printr-un „reverse take-over” (procedeu folosit repetat de Timiş în carieră lui). La începutul anilor 2000 Timiş a folosit listarea pe bursă pentru a emite acţiuni suplimentare în valoare de $100 de milioane pentru începerea investiţiei în Roşia Montană. Începând cu 2003 Frank Timiş şi-a vândut acţiunile care crescuseră între timp, că preţ, de aproape 10 ori. Nu a fost ultima oară când Frank Timiş a folosit o companie listată la bursă pentru a începe un proiect de resurse naturale. Timiş s-a specializat în a face publicitate agresivă potenţialului de exploatare ale diferitelor lui companii ceea ce a condus în general la creşterea preţului acţiunilor. Invariabil, Timiş şi-a vândut apoi acţiunile cu un profit subtantial înante de începerea exploatării care de multe ori s-a dovedit a fi sub potenţialul estimat iniţial.

Fondul de investiţii John Paulson & Co a intrat în acţionariat la începutul lui 2009 că parte dintr-un portofoliu diversificat de investiţii bazate pe teza creşterii preţului aurului pe termen lung. În prezent este cel mai mare acţionar cu 15.99%. Un alt miliardar american „îndrăgostit” de aur, Thomas Kaplan, a început să cumpere acţiuni (prin Electrum Strategic Holdings) la Gabriel Resources la începutul lui 2008 şi deţine în prezent 14.69%. În Iunie 2008 Newmont Mining, o companie listată tot pe bursă din Toronto cu o capitalizare actuală de peste $14 miliarde, a cumpărat şi ea acţiuni la Gabriel Resources deţinând în prezent 13.09% din acţiuni. BSG Group, fondul care administrează averea miliardarului Benny Steinmetz (a cărui avere derivă din comerţul cu diamante), a intrat în acţionariat în Decembrie 2009 şi şi-a mărit ulterior participaţia la 15.62%. BSG are investiţii în minerit în 12 ţări pe 4 continente şi venituri anuale de peste $1 miliard. Ultimul mare investitor în Gabriel Resources este fondul de invesţii Baupost Group care a intrat în acţionariat în 2011 şi deţine în prezent 12.65% din acţiuni.

Aceşti investitori au în comun încrederea fundamentală că preţul aurului va continuă să crească în timp. Majoritatea au investit în acţiuni emise de companie pentru a ridică capital suplimentar – aproximativ $300 de milioane în perioada 2008-2011. Trebuie menţionat că toţi sunt investitori sofisticaţi, cu experienţă în industria mineritului şi obişnuiţi să facă investiţii cu grad mare de risc în proiecte care sunt încă pe planşeta. Nu este de altfel deloc neobişnuit că o companie să fie listată la o bursă importantă din lume precum cea din Toronto pentru a putea accesa capital de dezvoltare chiar cu ani buni înainte de implementarea efectivă a planului de afaceri.

Încă ceva – nu este posibil că oficiali români (miniştri, parlamentari, înalţi funcţionari) să poată profită de pe urmă fluctuatilor în preţ cauzate de aprobarea sau respingerea proiectului de la Roşia Montană. Astfel de tranzacţii ar încalcă legile de tip „insider trading” şi cum toate tranzacţiile cu acţiuni sunt înregistrate la bursă ar fi rapid detectate.

Aspecte legale

Fără publicarea tuturor contractelor şi agrementelor legale între statul român şi Gabriel Resources este imposibil de evaluat riscul legal care ar rezultă dintr-o respingere şi ulterior terminare a proiectului Roşia Montană. Compania a investit mai mult de $500 de milioane începând cu 1996 încurajată fiind de mai toate guvernele şi preşedinţii vremii (cu câteva excepţii notabile). Este evident că actionarii vor cere despăgubiri extensive iar procesele de litigiu vor fi costisitoare şi lungi. În acest moment însă este imposibil de cuantificat riscul statului român.

Mihnea Vasilache

Mihnea Vasilache este vicepreşedinte al mişcării Noua Republică şi are 16 ani de experienţă în finanţe petrecuţi la New York pe Wall Street şi în City la Londra. În ultimii ani a fost responsabil de fonduri de invesţii în valoare de mai mult de 2 miliarde de euro. De-a lungul timpului, Mihnea a fost în mod constant implicat în Europa de Est şi România şi în continuare acordă selectiv servicii de consultanţă strategică şi financiară pentru mari companii româneşti în situaţii complexe sau dificile. Mihnea are un MBA de la Harvard Business School şi a absolvit cursurile de Matematică şi Economie ale Wesleyan University, SUA. Este un mândru absolvent al Colegiului Naţional Sf Sava din Bucureşti.

Sursa

www.contributors.ro

Share.

Lasă un comentariu