Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » Acționarii Chimcomplex Borzești au majorat o facilitate de credit

Acționarii Chimcomplex Borzești au majorat o facilitate de credit

5 martie 2014
Petrol și Gaze
energynomics

Acţionarii Chimcomplex Borzeşti au aprobat majorarea de la 5 milioane lei la 22 milioane lei a unei facilităţi de credit de la banca Raiffeisen pentru finanţarea capitalului de lucru şi intenţionează să propună o nouă creştere, la 25 milioane lei, informează Mediafax.

Cotidianul Bursa scrie că acţionarii au mai aprobat și un împrumut de maximum 885.000 de euro tot de la Raiffeisen Bank, pentru preluarea integrală a unui credit de la Banca Comercială Română (BCR). La finalul acestei luni, acţionarii vor discuta și propunere de majorare temporară a facilităţii de credit de la 22 milioane de lei la 25 milioane de lei.

Producătorul de produse clorosodice este una dintre companiile care doresc să preia activele viabile ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Unitate chimică de tradiție, cu șase decenii de existență, societatea Chimcomplex este în proprietate privată de nouă ani. Interesată de extindere prin achiziționarea Oltchim II, compania este sigură pe contractarea unui împrumut sindicalizat de 200 milioane de euro care să-I permit să facă tranzacția.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *