Zoltan Nagy-Bege (ANRE): Șase priorități pentru ANRE în 2020

1

Pe 4 decembrie, comunitatea energetică din România a sărbătorit performanțele din industrie la cea de-a șaptea ediție a premiilor pentru excelență în energie Energynomics Awards! În deschiderea Galei, Zoltan Nagy-Bege, vice-președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, a transmis un mesaj celor peste 150 de lideri ai industriei prezenți la ceremonie. (Intertitlurile aparțin redacției energynomics.ro.)

“Este o seară specială pentru cei premiați și nominalizați la Premiile Energynomics. Pentru toți, aceasta trebuie să fie în viitor un combustibil, o confirmare a faptului că ceea ce fac, fac foarte bine. În câteva cuvinte, mă voi referi la prioritățile ANRE pentru anul 2020.

Am notat șase priorități și voi începe cu cea mai importantă, din punctul meu de vedere – o piață de energie electrică și gaze naturale liberalizată și funcțională.

1. Piață liberă

Regret faptul că pentru anul 2020 aceasta rămâne o prioritate în continuare, pentru că înseamnă că nu s-a atins această țintă importantă. Faptul că este o prioritate pentru noi este un regret pentru mine, dar sper să fie un semnal bun pentru domniile voastre. Sper să începem anul 2020 cu o OUG 114 abrogată, așa cum a spus și domnul ministru, cu măsuri tranzitorii aprobate, care pot fi puse în aplicare în cel mai scurt timp posibil.

În calitate de autoritate de reglementare în domeniul energiei, noi suntem pregătiți să implementăm orice măsură tranzitorie care va urma acestei abrogări a OUG 114, atât pe domeniul energiei electrice, cât și al gazelor naturale. Suntem gata să pregătim piața pentru liberalizare completă, atât pe segmentul pieței angro, cât și pe segmentul de retail.

2. Creșterea concurenței

O altă prioritate pentru noi în 2020 este o concurență intensă pe piața de energie, în beneficiul consumatorilor, în mod special. În aplicarea Regulamentului 943 din 2019 privind piața internă de energie electrică suntem forțați să revenim la reguli de piață care se referă atât la piața de echilibrare, piața intrazilnică de energie electrică sau piața pentru ziua următoare, precum și reguli care se referă la alocarea de capacitate. În primul rând aceste reguli afectează formarea prețului în mod liber, pe piețele angro. Nu în ultimul rând, vorbim despre posibilitatea de a încheia liber contracte pe termen lung.

Este evident pentru mine, dar și pentru dumneavoastră, că acest Regulament 943 nu se poate aplica în totalitate din prima zi a anului 2020, dar suntem pregătiți să implementăm absolut toate prevederile din Regulament, cât de repede se poate. Sunt convins că acest Regulament și aplicarea sa vor fi un pas înainte spre o concurență mai intensă în piața românească de energie electrică, în beneficiul tuturor participanților la piață.

3. Intensificarea investițiilor

Mi-aș dori ca în cursul anului 2020 cei doi transportatori din domeniul energetic, Transgaz și Transelectrica, să-și intensifice investițiile în capacitățile de interconectare, pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu energie electrică, respectiv de gaze naturale. În același timp, suntem cu ochii pe operatorii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, urmărind să-și îndeplinească obligațiile asumate prin programele de investiții.

4. Transpunerea prevederilor din pachetul Energie Curată pentru toți Europenii

În domeniul eficienței energetice, prioritate pentru anul 2020 este transpunerea celor trei prevederi din pachetul Energie Curată pentru toți Europenii, care au termen de transpunere anul 2020. Mă refer la Directiva privind performanța energetică a clădirilor, Directiva privind sursele regenerabile, respectiv, Directiva privind eficiența energetică. Experții din cadrul ANRE sunt implicați activ în grupurile de lucru inter-ministeriale pentru elaborarea legilor de transpunere a acestor directive și sper ca noile legi să ajute România în îndeplinirea țintelor pentru 2030 privind regenerabilele și eficiența energetică.

5. Retragerea licențelor pentru capacitățile de producție inactive

În ultima perioadă, în mai multe rânduri, președintele [ANRE, Dumitru] Chiriță a anunțat deja că este important pentru noi să transmitem semnale corecte pentru piață. În acest sens, vom continua analiza privind licențele de energie electrică emise de Autoritate. Suntem într-o analiză privind unitățile de producere a energiei electrice care sunt inactive, care nu funcționează de ani de zile și vom continua să retragem aceste licențe. Nu este normal să avem scriptic o capacitate de producție de 24.000 MW, iar în momentul în care trebuie să acoperim un consum de 7-8.000 de MW să nu putem să pornim unele din capacități de producție.

Nu este o pedeapsă! Pentru aceste companii este o reîntoarcere la normalitate. Sincer, sper că aceste măsuri vor da un semnal corect pentru cei care vor să investească în România, un semnal corect privind capacitățile funcționale în România, raportat la consumul de energie electrică.

6. Transparență și dialog

Și ultima prioritate, dar nu în ultimul rând, bineînțeles – transparența. În continuare vom încerca să fim transparenți, așa cum o facem cel puțin în ultimii doi ani de când sunt eu vice-președinte. În elaborarea reglementărilor propuse de ANRE vrem să implicăm toți actorii din piață, vrem să ne consultăm cu toți cei impactați de reglementările impuse de noi și vom fi deschiși oricărui dialog care aduce beneficiu pieței energiei”.

Share.

1 Comment

  1. Ne bucuram ca ANRE nu are printre prioritati si rezolvarea cogenerarii, de care raspunde prin lege.Le dau dreptate ce conteaza viata decenta a oamenilor.

Lasă un comentariu