Vânzările de mașini electrice din România s-au triplat, în primele șapte luni

0

Vânzările de autoturisme electrice din România au crescut la 485 de unități în primele șapte luni ale anului curent, de peste trei ori mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Autoturismele verzi continuă să beneficieze de o cerere ridicată în acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul “Rabla Plus”. Românii preferă însă, în continuare, modelele hibride.

În primele șapte luni din 2018, autoturismele verzi au ajuns să dețină o pondere de 2,5% din totalul pieței, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,8%.

Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluția este una extrem de încurajatoare, vânzările înregistrate în acest an cifrându-se la 325% față de cele de anul trecut pe segmentul autoturismelor electrice (485 unități în primele șapte luni din 2018, față de doar 149 în 2017) și, respectiv, la 154,5% pentru cele hibride (1.754 unități în 2018, față de 1.135 unități în 2017)”, conform APIA.

”Aceste date demonstrează, în mod evident, interesul tot mai mare al persoanelor juridice și fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susținute corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), vor deveni tot mai prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile orașe”.

Pe parcursul întregului an 2017, prin programul Rabla Plus au fost achiziționate 467 de autovehicule noi, dintre care 370 pur electrice și 97 plug-in. Bugetul alocat anul acesta pentru program este suficient pentru achiziționarea unui număr de 2.000 de mașini electrice.

Prin programul Rabla Plus este acordat un ecotichet de 45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare pentru achiziționarea unui autovehicul nou, pur electric. De asemenea, guvernul oferă un ecobonus de 20.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.

Share.

Despre Autor

Bogdan Tudorache

Lasă un comentariu