Vânzări în creştere cu 8,56% pentru autoturismele ecologice, în România, la nouă luni (APIA)

0

Vânzările de maşini ecologice au crescut în România, în primele nouă luni, cu 8,56%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi au ajuns la 5.389 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), conform Agerpres.

În această marjă de creştere, la 30 septembrie 2020, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale era de 6,4%, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta a fost de 4,1%.

Potrivit datelor centralizate, în intervalul ianuarie – septembrie 2020, cele mai multe achiziţii au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 3.427 de unităţi, în scădere cu 8,2%, în comparaţie cu primele nouă luni din anul precedent.

De asemenea, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de 40,8%, până la 1.407 de exemplare, în timp de modelele plug-in au fost în număr de 555 de unităţi, mai multe cu 141,3%, raportat la perioada de referinţă.

La nivelul lunii septembrie, în România, s-au comercializat 827 de autoturisme ecologice, în creştere cu 4,68%, comparativ cu luna august, când se vânduseră 790 de unităţi.

Share.

Lasă un comentariu